Ritualuri de căsătorie

Ritualurile și ceremoniile care înconjoară căsătoria în majoritatea culturilor sunt asociate în primul rând cu fecunditatea și validează importanța căsătoriei pentru continuitatea unui clan, popor sau societate. Ele afirmă, de asemenea, o sancțiune familială sau comunitară a alegerii reciproce și o înțelegere a dificultăților și sacrificiilor implicate în a face ceea ce este considerat, în cele mai multe cazuri, a fi un angajament pe viață și o responsabilitate pentru bunăstarea soțului/soției și a copiilor.

Ceremoniile de căsătorie includ ritualuri simbolice, adesea sanctificate de un ordin religios, despre care se crede că vor conferi noroc cuplului. Deoarece considerentele economice joacă un rol esențial în succesul creșterii copiilor, oferirea de cadouri, atât reale, cât și simbolice, cuplului căsătorit reprezintă o parte semnificativă a ritualului de căsătorie. În cazul în care schimbul de bunuri este extins, fie de la familia miresei la cea a mirelui, fie invers, acest lucru indică, de obicei, faptul că libertatea de alegere a partenerului conjugal a fost limitată și determinată de familiile logodnicilor.

Rite de fertilitate menite să asigure o căsătorie fructuoasă există sub o anumită formă în toate ceremoniile. Unele dintre cele mai vechi ritualuri care se regăsesc încă în ceremoniile contemporane includ afișarea proeminentă a fructelor sau a boabelor de cereale care pot fi stropite peste cuplu sau pe patul lor nupțial, însoțirea unui copil mic cu mireasa și spargerea unui obiect sau a unui aliment pentru a asigura o consumare reușită a căsătoriei și o naștere ușoară.

Cel mai universal ritual este cel care simbolizează o uniune sacră. Aceasta poate fi exprimată prin unirea mâinilor, un schimb de inele sau lanțuri, sau legarea veșmintelor. Cu toate acestea, toate elementele din ritualurile de căsătorie variază foarte mult între diferite societăți, iar componente precum timpul, locul și importanța socială a evenimentului sunt fixate prin tradiție și obișnuință.

Aceste tradiții sunt, într-o anumită măsură, modelate de credințele și practicile religioase întâlnite în societățile din întreaga lume. În tradiția hindusă, de exemplu, nunțile sunt evenimente foarte elaborate, care implică mai multe ritualuri prescrise. Căsătoriile sunt, în general, aranjate de părinții cuplului, iar data ceremoniei este determinată prin calcule astrologice atente. La majoritatea budiștilor, căsătoria rămâne în primul rând o afacere seculară, chiar dacă Buddha a oferit linii directoare pentru responsabilitățile gospodarilor laici.

În iudaism se crede că mariajul a fost instituit de Dumnezeu și este descris ca făcând ca individul să fie complet. Căsătoria implică o ceremonie dublă, care include ritualurile formale de logodnă și de nuntă (înainte de secolul al XII-lea, cele două erau separate de până la un an). Ceremonia modernă începe cu semnarea de către mire a contractului de căsătorie în fața unui grup de martori. El este apoi condus în camera miresei, unde îi pune un voal. Urmează ceremonia de sub huppa (un baldachin care simbolizează foișorul nupțial), care presupune citirea contractului de căsătorie, cele șapte binecuvântări ale căsătoriei, plasarea de către mire a unui inel pe degetul miresei (în tradițiile conservatoare și reformate a fost introdusă ceremonia inelului dublu) și, în majoritatea comunităților, zdrobirea unui pahar sub picior. După ceremonie, cuplul este condus într-o cameră privată pentru izolare, ceea ce simbolizează consumarea căsătoriei.

De la începuturile sale, creștinismul a subliniat natura spirituală și indisolubilitatea căsătoriei. Iisus Hristos a vorbit despre căsătorie ca fiind instituită de Dumnezeu, iar majoritatea creștinilor o consideră o uniune permanentă bazată pe consimțământul reciproc. Unele biserici creștine socotesc căsătoria ca fiind unul dintre sacramente; alți creștini confirmă sfințenia căsătoriei, dar nu o identifică drept sacrament. Din Evul Mediu, nunțile creștine au loc în fața unui preot sau a unui slujitor, iar ceremonia implică schimbul de jurăminte, lecturi din Scriptură, o binecuvântare și, uneori, ritualul euharistic.

În islam, căsătoria nu este strict un sacrament, ci este întotdeauna înțeleasă ca un dar de la Dumnezeu sau ca un fel de serviciu adus lui Dumnezeu. Principiile islamice de bază cu privire la căsătorie sunt expuse în Qurʾān, care afirmă că legătura maritală se bazează pe „dragoste și milă reciprocă” și că soții sunt „veșmintele unul altuia”. Bărbații musulmani pot avea până la patru soții la un moment dat (deși rareori o fac), dar soțiile trebuie să fie tratate toate în mod echitabil. Căsătoriile sunt contractate în mod tradițional de tatăl sau tutorele miresei și de viitorul soț al acesteia, care trebuie să-i ofere miresei sale mahr-ul, o plată oferită ca un cadou pentru a-i garanta independența financiară.

Editorii Encyclopaedia Britannica