Kurt Lewin spunea că nu există nimic atât de practic ca o teorie bună. Teoriile psihologice sunt valoroase pentru a ghida practica în educație, sănătate mintală, afaceri și alte domenii. Ele oferă răspunsuri la întrebări interesante din punct de vedere intrinsec cu privire la multe tipuri de gândire, inclusiv percepția, emoțiile, învățarea și rezolvarea problemelor.
Un articol recent al lui Kurt Gray propune să ajute psihologii să dezvolte teorii mai bune prin intermediul hărților teoretice care prezintă asociații între diferiți factori. De exemplu, harta teoriei pentru judecata morală identifică o asociere pozitivă între sentimentul de empatie și observarea unui pacient vulnerabil și o asociere negativă între sentimentul de empatie și reglarea emoțiilor.
Aceste asocieri pot fi valide din punct de vedere empiric, dar asociațiile nu oferă informațiile cauzale care servesc la explicarea motivelor pentru care oamenii fac ceea ce fac și care ghidează intervențiile în lume pentru a face față problemelor practice. Hărțile de asociere nu ajung să fie teorii explicative.
Atunci ce este o teorie psihologică? În fizică, teoriile sunt, de obicei, seturi de ecuații matematice care identifică factorii cauzali. De exemplu, teoria mișcării planetare a lui Newton enunță ecuații pentru a caracteriza modul în care forțe precum gravitația fac planetele să se miște. Psihologia este prea dezordonată pentru a admite teorii de acest tip.
Modelii metodologice mai bune vin din biologie și medicină. Teoriile din biologie constau, de obicei, în descrieri de mecanisme, care sunt combinații de părți conectate ale căror interacțiuni produc schimbări regulate. De exemplu, în genetică, părțile sunt celule, gene, proteine și alte entități care interacționează pentru a produce moștenirea și selecția. Teoriile medicale au ca scop explicarea și tratarea bolilor și operează, de obicei, prin indicarea modului în care mecanismele care sunt utile pentru funcționarea organismului pot ceda, de exemplu atunci când arterele sunt blocate în timpul unui atac de cord.
Analogic, putem căuta explicații mecaniciste în psihologie la două niveluri: reprezentațional și neural. De la revoluția cognitivă din anii 1950 și 1960, psihologia a folosit explicații în termeni de reprezentări mentale, cum ar fi conceptele, schemele și regulile. Acestea sunt părți ale sistemelor mentale care interacționează între ele prin procese computaționale, cum ar fi inferența și activarea răspândirii. Operațiunile acestor mecanisme psihologice au fost enunțate cu suficientă precizie pentru a rula simulări pe calculator pe arhitecturi cognitive precum ACT și Soar.
O arhitectură cognitivă este o propunere generală cu privire la reprezentările și procesele care produc gândirea. O strategie bună pentru psihologii care doresc să teoretizeze despre munca lor empirică este să încerce să arate cum fenomenele pot fi explicate cauzal prin operațiile unei arhitecturi cognitive. Dar nu toate arhitecturile cognitive invocă gândirea simbolică, verbală.
Din anii ’80, psihologia a dezvoltat din ce în ce mai mult explicații în termeni de mecanisme neuronale, unde părțile sunt neuroni, conexiunile sunt sinapse, iar interacțiunile includ excitația și inhibiția care duc la modele de ardere neuronală. Printre arhitecturile cognitive de rețele neuronale proeminente se numără PDP (procesare distribuită paralelă), Leabra și CLARION. Prin urmare, o strategie alternativă pentru teoretizarea psihologică este aceea de a arăta că fenomenele rezultă din mecanisme neuronale.
Arhitectura cognitivă preferată a mea este Arhitectura Semantic Pointer a lui Chris Eliasmith, care combină mecanisme neuronale bogate cu capacitatea de a modela reprezentări de nivel înalt, cum ar fi conceptele și inferențe simbolice, cum ar fi deducția. Ea are multe aplicații explicative, de la controlul motorului la conștiință.
Toate aceste arhitecturi cognitive sunt teorii autentice, în sensul că oferă descrieri ale unor mecanisme care explică în mod cauzal o gamă largă de fenomene. Aceste mecanisme spun de ce se întâmplă lucrurile și oferă îndrumări cu privire la modul de a interveni în lume pentru a aduce beneficii practice. Așadar, ele sunt mai eficiente atât din punct de vedere teoretic, cât și practic, decât seturile de asociații. Psihologia are într-adevăr nevoie de teorii mai bune, dar acestea ar trebui să fie cele care specifică mecanismele cauzale.
.