Se estimează că până la 35% dintre toți adulții tineri din programele de tratament sunt adoptați. Aceasta este o statistică șocantă în comparație cu populația generală, care este formată din doar 2% de adoptați! Unul dintre factorii care stau la baza acestei statistici este problema abandonului care însoțește adesea adopția. Anxietățile legate de abandon se pot transforma în dificultăți de atașament, care apoi se exprimă adesea prin simptome de ADHD, tulburare bipolară și dificultăți de învățare. Astfel, în momentul în care un copil adoptat devine un adult tânăr, poate avea mai multe straturi de disfuncții emoționale și comportamentale, toate acestea provenind din trauma trăită în timpul adopției.
Știm acum că atașamentul unui copil față de mama sa începe în uter, astfel încât chiar și un copil adoptat la naștere poate suferi perturbări severe ale atașamentului mai târziu în viață. Lumea unui copil se schimbă radical atunci când legătura biochimică cu mama sa biologică este întreruptă. Deși acest lucru poate fi atenuat prin adopția într-o familie iubitoare, separarea de mama naturală poate avea totuși un impact. Separarea poate constitui o traumă reală care este suficient de semnificativă pentru a determina schimbări importante în dezvoltare. Unii experți se gândesc chiar la o etichetă diagnostică de „PTSD de dezvoltare” pentru sugarii sau copiii care se confruntă cu probleme de atașament ca urmare a separării de familia naturală.
În timpul sugarului și al copilăriei timpurii, emisfera dreaptă – responsabilă pentru relații și emoții – se dezvoltă cel mai rapid. Așadar, evenimentele neurologice care au loc în această perioadă pot avea un impact pe termen lung asupra funcționării relaționale și emoționale. La adulții tineri care au probleme legate de adopție, tindem să observăm o dereglare emoțională împreună cu dificultăți relaționale generalizate cu părinții și colegii.
Abandonarea, totuși, este problema centrală pentru tinerele femei despre care discutăm; este adesea ceea ce conduce toate celelalte probleme. „Abandonul imaginat” este o parte din ceea ce se confruntă aceste tinere adulte. Din cauza unei traume de atașament timpurii (de care, de obicei, nici măcar nu sunt conștiente), tânăra adultă își imaginează că toate persoanele importante din viața ei o vor părăsi. Ea este pregătită împotriva abandonului viitor imaginat, ceea ce, bineînțeles, duce la niveluri ridicate de ambivalență relațională.
Primul pas în procesul de vindecare este de a-i face pe părinți și pe copil să vorbească despre impactul adopției – să recunoască faptul că există o pierdere implicată. Adopția este un eveniment frumos și răscumpărător, dar este unul care implică pierderi – adesea atât pentru copil, cât și pentru părinții adoptivi (care ar fi putut avea dificultăți de concepere, etc.). Pentru tânăra femeie, pierderea nu este probabil amintită, dar nici nu este uitată; ea poate funcționa ca o forță emoțională invizibilă care trebuie adusă la cunoștință înainte de a putea fi tratată.
Lucrăm pentru a o ajuta pe tânără să realizeze că ea continuă să se comporte ca și cum ar urma să fie abandonată în orice moment. Încercăm să o ajutăm să înțeleagă sursa foarte reală (dar până atunci misterioasă) a temerilor ei și apoi să facă distincția între amenințările reale și cele imaginare de abandon.
Cu o abordare plină de iubire și susținere care abordează problema centrală a abandonului, rezultatele tratamentului pot fi profunde.
.