Biologie pentru nemajori I

Comunitatea științifică a dezbătut în ultimele câteva decenii valoarea diferitelor tipuri de știință. Este valoros să urmărim știința de dragul de a obține pur și simplu cunoștințe sau cunoștințele științifice au valoare doar dacă le putem aplica pentru a rezolva o problemă specifică sau pentru a ne îmbunătăți viața? Această întrebare se concentrează pe diferențele dintre două tipuri de știință: știința fundamentală și știința aplicată.

Știința fundamentală sau știința „pură” caută să extindă cunoștințele, indiferent de aplicarea pe termen scurt a acestor cunoștințe. Ea nu este axată pe dezvoltarea unui produs sau a unui serviciu cu valoare publică sau comercială imediată. Scopul imediat al științei de bază este cunoașterea de dragul cunoașterii, deși acest lucru nu înseamnă că, în cele din urmă, nu poate avea ca rezultat o aplicație.

În schimb, știința aplicată sau „tehnologia”, urmărește să utilizeze știința pentru a rezolva probleme din lumea reală, făcând posibilă, de exemplu, îmbunătățirea randamentului unei recolte, găsirea unui leac pentru o anumită boală sau salvarea animalelor amenințate de un dezastru natural. În știința aplicată, problema este, de obicei, definită pentru cercetător.

Câteva persoane pot percepe știința aplicată ca fiind „utilă” și știința fundamentală ca fiind „inutilă”. O întrebare pe care aceste persoane ar putea-o adresa unui om de știință care pledează pentru dobândirea de cunoștințe ar fi: „Pentru ce?”. Cu toate acestea, o privire atentă asupra istoriei științei relevă faptul că cunoștințele de bază au dus la multe aplicații remarcabile de mare valoare. Mulți oameni de știință consideră că este necesară o înțelegere de bază a științei înainte de a dezvolta o aplicație; prin urmare, știința aplicată se bazează pe rezultatele generate prin știința de bază. Alți oameni de știință sunt de părere că a sosit momentul să se renunțe la știința fundamentală și să se caute, în schimb, soluții la probleme reale. Ambele abordări sunt valabile. Este adevărat că există probleme care necesită o atenție imediată; cu toate acestea, puține soluții ar fi găsite fără ajutorul cunoștințelor generate prin știința fundamentală.

Un exemplu al modului în care știința fundamentală și cea aplicată pot lucra împreună pentru a rezolva probleme practice a avut loc după ce descoperirea structurii ADN-ului a dus la înțelegerea mecanismelor moleculare care guvernează replicarea ADN-ului. Șirurile de ADN, unice la fiecare om, se găsesc în celulele noastre, unde furnizează instrucțiunile necesare pentru viață. În timpul replicării ADN-ului, sunt realizate noi copii ale ADN-ului, cu puțin timp înainte ca o celulă să se dividă pentru a forma noi celule. Înțelegerea mecanismelor de replicare a ADN-ului le-a permis oamenilor de știință să dezvolte tehnici de laborator care sunt utilizate în prezent pentru a identifica bolile genetice, pentru a identifica persoanele care se aflau la locul unei crime și pentru a determina paternitatea. Fără știința fundamentală, este puțin probabil ca știința aplicată să existe.

Figura 1. Proiectul genomului uman a fost un efort de colaborare de 13 ani între cercetători care au lucrat în mai multe domenii științifice diferite. Proiectul a fost finalizat în 2003. (credit: U.S. Department of Energy Genome Programs)

Un alt exemplu al legăturii dintre cercetarea fundamentală și cea aplicată este Proiectul Genomului Uman, un studiu în cadrul căruia fiecare cromozom uman a fost analizat și cartografiat pentru a determina secvența precisă a subunităților de ADN și locația exactă a fiecărei gene. (Gena este unitatea de bază a eredității; colecția completă de gene a unui individ reprezintă genomul său). Alte organisme au fost, de asemenea, studiate în cadrul acestui proiect pentru a înțelege mai bine cromozomii umani. Proiectul Genomului uman (Figura 1) s-a bazat pe cercetările de bază efectuate cu organisme non-umane și, ulterior, cu genomul uman. Un obiectiv final important a devenit, în cele din urmă, utilizarea datelor pentru cercetări aplicate care să caute leacuri pentru bolile legate de genetică.

În timp ce eforturile de cercetare, atât în știința fundamentală, cât și în știința aplicată, sunt, de obicei, planificate cu atenție, este important de remarcat că unele descoperiri sunt făcute prin serendipitate, adică prin intermediul unui accident norocos sau al unei surprize norocoase. Penicilina a fost descoperită atunci când biologul Alexander Fleming a lăsat din greșeală deschisă o cutie Petri cu bacteria Staphylococcus. Un mucegai nedorit a crescut, omorând bacteriile. Mucegaiul s-a dovedit a fi Penicillium și a fost descoperit un nou antibiotic. Chiar și în lumea extrem de organizată a științei, norocul – atunci când este combinat cu o minte observatoare și curioasă – poate duce la descoperiri neașteptate.

Raportarea activității științifice

Chiar dacă cercetarea științifică este știință fundamentală sau știință aplicată, oamenii de știință trebuie să își împărtășească rezultatele pentru ca alți cercetători să le extindă și să se bazeze pe descoperirile lor. Comunicarea și colaborarea în cadrul și între subdisciplinele științei sunt esențiale pentru avansarea cunoștințelor în știință. Din acest motiv, un aspect important al activității unui om de știință este diseminarea rezultatelor și comunicarea cu colegii. Oamenii de știință pot împărtăși rezultatele prezentându-le în cadrul unei reuniuni sau conferințe științifice, dar această abordare poate ajunge doar la un număr limitat de persoane prezente. În schimb, majoritatea oamenilor de știință își prezintă rezultatele în articole evaluate de colegi care sunt publicate în reviste științifice. Articolele recenzate de colegi sunt lucrări științifice care sunt revizuite de colegii unui om de știință, sau de colegii acestuia. Acești colegi sunt persoane calificate, adesea experți în același domeniu de cercetare, care judecă dacă lucrarea cercetătorului este sau nu potrivită pentru publicare. Procesul de evaluare colegială ajută la asigurarea faptului că cercetarea descrisă într-un articol științific sau într-o propunere de grant este originală, semnificativă, logică și completă. Propunerile de granturi, care reprezintă cereri de finanțare a cercetării, sunt, de asemenea, supuse evaluării inter pares. Oamenii de știință își publică lucrările pentru ca alți oameni de știință să le poată reproduce experimentele în condiții similare sau diferite, pentru a dezvolta rezultatele. Rezultatele experimentale trebuie să fie în concordanță cu constatările altor oameni de știință.

Există multe reviste și presa populară care nu utilizează un sistem de evaluare inter pares. Un număr mare de reviste online cu acces liber, reviste cu articole disponibile fără costuri, sunt acum disponibile, multe dintre ele folosind sisteme riguroase de evaluare inter pares, dar unele dintre ele nu o fac. Rezultatele oricăror studii publicate în aceste forumuri fără evaluare inter pares nu sunt fiabile și nu ar trebui să stea la baza altor lucrări științifice. Cu o singură excepție, revistele pot permite unui cercetător să citeze o comunicare personală de la un alt cercetător despre rezultate nepublicate, cu permisiunea autorului citat.

Contribuie!

Îmbunătățiți această paginăÎnvățați mai mult