Dumnezeu cu coarne
(religie, spiritism și ocultism)
În paleolitic, principala divinitate masculină era un Zeu al Vânătorii. Omenirea avea nevoie de succesul la vânătoare pentru a supraviețui: vânătoarea furniza piei pentru îmbrăcăminte, hrană și oase pentru unelte și arme. În arta rupestră, acest zeu este înfățișat purtând coarne la fel ca cele găsite pe animalele pe care oamenii le vânau. Această imagine cu coarne poate fi aproape considerată un prototip pentru ceea ce a devenit în cele din urmă cunoscut sub numele de Zeul Vrăjitoarelor. De-a lungul timpului, el s-a transformat într-un zeu general al naturii, dar este încă frecvent înfățișat cu coarne sau coarne de cerb în reprezentările folosite de Wiccanii din zilele noastre.
Romanii l-au supranumit pe Zeul cu coarne Cernunnos, însemnând „cel cu coarne”. Acest nume a fost adoptat în multe zone, adesea prescurtat în Cerne (și modificat în Herne în unele localități).
Până în Epoca Bronzului, coarnele au devenit un semn al divinității, iar zeii cu coarne erau destul de comuni în zone precum Mesopotamia. Numărul de coarne a ajuns să indice importanța zeului, șapte coarne reprezentând culmea divinității – de unde și cele șapte coarne ale Mielului Divin din Cartea Apocalipsei din Biblie. În mod interesant, în Biblie, Satana nu este niciodată descris ca având coarne, deși Biserica a încercat să îl echivaleze cu Dumnezeul vrăjitoarelor din cauza prezenței acestor apendice.
În Wicca, Zeul cu coarne este privit ca Domn al Lumii de Jos, al Morții și a tot ceea ce vine după, precum și al Vieții și al Naturii. Simbolul său este Soarele, așa cum simbolul Zeiței este Luna. El domnește peste „jumătatea întunecată a anului” – lunile de iarnă – în timp ce Zeița domnește peste lunile de vară. La anumite ritualuri Wiccan, Marele Preot joacă rolul Zeului, îmbrăcând un Coif cu coarne. Diferite tradiții de vrăjitorie au nume diferite pentru această divinitate. Unele îl folosesc pe Pan, divinitatea cu coarne din pădurile Arcadiei; altele îl folosesc pe Herne, vânătorul Angliei; iar altele îl folosesc pe Cernunnos. Ca și în cazul Zeiței, există multe nume sub care este cunoscut.
Dumnezeul cu coarne este în mare măsură un zeu al fertilității și, de la cele mai vechi picturi rupestre, este frecvent reprezentat ca o figură ithyfalică. În societatea din Epoca de Piatră, fertilitatea animalelor era importantă, deoarece cu cât animalele erau mai fertile, cu atât era mai mult de vânat. Fertilitatea umană – pentru continuarea rasei – era la fel de importantă. Și, odată cu apariția agriculturii, fertilitatea culturilor a devenit importantă ca sursă de hrană. Acestea sunt principalele motive pentru care atât zeul, cât și zeița sunt zeități ale fertilității.
Când altarul de la Catedrala Notre Dame din Paris a fost reparat spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, un altar mult mai vechi a fost descoperit sub el. Pe el era sculptată o reprezentare a Zeului cu coarne, o divinitate evident păgână. La îndemnul Papei Grigore cel Mare, într-o scrisoare adresată abatelui Mellitos în anul 601 e.n., toate templele păgâne „bine construite” trebuiau să fie curățate și consacrate și transformate în biserici creștine. Locurile deschise în care păgânii se adunau în mod tradițional pentru a se închina trebuiau să servească drept sediu pentru noi biserici creștine.