Eram încă tânăr pe atunci, dar cred că atunci am început să-mi dau seama că trebuie să-mi iau propria căruță și proprii catâri dacă voiam să reușesc vreodată în această societate. Dacă ar fi existat cu adevărat pace cu dreptate după Războiul Civil, am fi primit cu toții 40 de acri și un catâr, pentru că aveam nevoie de niște resurse, aveam nevoie de o anumită putere de negociere pentru a face parte din dialogul național. Dar, în schimb, am rămas sharecroppers – propria formă de sclavie – și, în ciuda progreselor care au fost făcute, continuăm să vedem efectele acestui lucru și astăzi.
Apelul creștinului de a asculta, de a se ruga și de a se mărturisi
Ca creștini, chemarea noastră de a ne asculta unii pe alții este și mai profundă. Spun adesea că rugăciunea înseamnă să-l ascultăm pe Dumnezeu, iar atunci când ne rugăm împreună, îl ascultăm pe Dumnezeu. Ascultăm pentru o anumită perspectivă, pentru cuvântul Său și pentru ca vocea Sa să ne facă să mergem mai departe și să ne tragă împreună. Dar atunci când ne adunăm în rugăciune, trebuie să ne ascultăm și unii pe alții, pentru că acesta este momentul în care începem să ne mărturisim. Când îi mărturisim lui Dumnezeu păcatele noastre, El spune că va fi credincios și drept să le ierte, însă adesea nu aplicăm același principiu în relațiile noastre unii cu alții. Suntem lenți în a ne mărturisi și suntem lenți în a ierta, dar cum ne putem aștepta la o iertare reală, la o reconciliere reală, dacă nu începem să avem o mărturisire reală? „Dar dacă nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre” (Matei 6:15).
Acesta este ceea ce s-a întâmplat în Africa de Sud. A trebuit să aibă Comisia pentru Adevăr și Reconciliere, un loc în care au învățat să se asculte și să se confrunte unii cu alții și să dobândească o adevărată empatie pentru cei considerați cândva dușmani. A fost un loc în care opresorii au fost forțați să asculte durerea și rănile celor oprimați, dar a devenit, de asemenea, un moment în care oamenii au oferit mărturisiri sincere și în care s-a acordat o iertare reală. Tânjesc să văd aceleași tipuri de adunări care au loc astăzi.
Sfânta smerenie este grea
„Dacă poporul Meu, care este chemat după numele Meu, se va smeri, se va ruga și va căuta fața Mea și se va întoarce de la căile lui rele, atunci Eu voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și îi voi vindeca țara” (2 Cronici 7:14). Aceasta este porunca lui Dumnezeu pentru poporul Său, dar smerenia este grea. Adesea mă simt ca centurionul care strigă către Isus, spunând: „Doamne, cred, dar ajută-mi necredința.”
Cred că oamenii se așteaptă ca eu să am totul sub control ca lider creștin, dar la bătrânețe mă găsesc și mai conștient de păcatul meu, de propria mea nevoie de iertare și de cât de greu poate fi să mă smeresc în fața lui Dumnezeu și a altora. Dar atunci când ne smerim pe noi înșine, recunoaștem că toți oamenii sunt corupți și că chiar și oamenii cu adevărat buni, au beneficiat probabil de sistemele de opresiune și sclavie. Când ne smerim, începem să ne identificăm cu durerea și suferința celorlalți. Și acesta este momentul în care Dumnezeu spune că ne va auzi. Acesta este momentul în care suntem capabili să raționăm împreună și închinarea noastră devine ceva care este plăcut lui Dumnezeu, mai degrabă decât închinarea zadarnică și ipocrită descrisă mai devreme de Isaia 1.
Caracterul creștin în conversație
Problema noastră de astăzi este că îi facem pe oameni creștini fără să-i disciplinăm. Îi punem să spună o rugăciune frumoasă, dar apoi îi lăsăm acolo. Ei nu învață niciodată cum ar trebui să arate un creștin – cineva marcat de roada Duhului: dragoste, bucurie, pace, răbdare, bunătate, bunătate, credincioșie, blândețe și stăpânire de sine. Dacă adunările noastre ar fi marcate de aceste caracteristici, gândiți-vă cât de bună ar fi conversația noastră.
Paul ne spune în Romani 14 că Împărăția lui Dumnezeu nu este o chestiune de mâncare și băutură, ci un loc al dreptății, al păcii și al bucuriei în Duhul Sfânt. În loc să ne certăm asupra banalităților legate de ceea ce mâncăm și bem, trebuie să privim spre scopul nostru final: o Împărăție a păcii și a dreptății. Ne cer să începem să căutăm ceva mai măreț, să începem să căutăm acest scop. Atunci poate că vom putea găsi iubirea care este mai mare decât dezacordul nostru, umilința care este mai mare decât mândria noastră și harul care este mai mare decât ura noastră.