Studiile arheologice au descoperit că colonizarea Americii de Nord de către așa-numita cultură Clovis datează de mai bine de 13.000 de ani, iar dovezi arheologice recente sugerează că oamenii ar fi putut fi prezenți pe continent cu 14.700 de ani în urmă – și posibil chiar cu câteva milenii înainte. Părerea convențională a fost că primii migranți care au populat continentul nord-american au sosit pe o veche punte terestră din Asia, odată ce uriașele calote de gheață din Cordiliera și Laurentide s-au retras pentru a produce un coridor practicabil de aproape 1.000 de mile lungime, care a apărut la est de Munții Stâncoși, în Canada de astăzi.
Hartă care conturează deschiderea rutelor de migrație umană în America de Nord. (Credit: Mikkel Winther Pedersen)
Geneticianul evoluționist Eske Willerslev, cu toate acestea, crede că există un aspect al teoriei convenționale care necesită investigații suplimentare. „Ceea ce nimeni nu a analizat este momentul în care coridorul a devenit viabil din punct de vedere biologic”, spune Willerslev, director al Centrului de GeoGenetică de la Universitatea din Copenhaga. „Când ar fi putut supraviețui efectiv călătoriei lungi și dificile prin el?”
Pionier în studiul ADN-ului antic care a condus prima secvențiere reușită a unui genom uman antic, Willerslev este specializat în extragerea ADN-ului antic de plante și mamifere din sedimente pentru a reconstrui istoria antică. Potrivit unui profil recent din New York Times, „Willerslev și colegii săi au publicat o serie de studii care au schimbat în mod fundamental modul în care ne gândim la istoria umană”, iar un nou studiu publicat în revista Nature, la care Willerslev este coautor, ar putea duce la o regândire a modului în care oamenii din Epoca de Gheață au ajuns pentru prima dată în America de Nord.
Echipa internațională de cercetători a studiului a călătorit în toiul iernii până în bazinul râului Peace River din vestul Canadei, un loc care, pe baza dovezilor geologice, a fost printre ultimele segmente de-a lungul coridorului de 1.000 de mile care a devenit liber de gheață și practicabil. În acest punct crucial de blocaj de-a lungul traseului de migrație, echipa de cercetători a prelevat nouă carote de sedimente de pe fundul lacului Charlie Lake din Columbia Britanică și al lacului Spring Lake din Alberta, rămășițe ale unui lac glaciar care s-a format atunci când calota glaciară Laurentide a început să se retragă între 15.000 și 13.500 de ani în urmă.
Ilustrație a Americii de Nord și a Groenlandei, cu zonele acoperite de gheață evidențiate cu roșu, podul de pământ în mov, în urmă cu aproximativ 15.000 de ani. (Credit: Dorling Kindersley / Getty Images)
După examinarea datelor de radiocarbon, a polenului, a macrofosilelor și a ADN-ului din carote de sedimente lacustre, cercetătorii au descoperit că punctul de sufocare al coridorului nu a fost „viabil din punct de vedere biologic” pentru a-i fi susținut pe oameni în călătoria dificilă până acum 12.600 de ani – secole după ce se știa că oamenii au fost în America de Nord. Echipa lui Willerslev a descoperit că, până în acel moment, în zona de gâtuire lipseau necesitățile de bază pentru supraviețuire, cum ar fi lemnul pentru combustibil și unelte și animalele de vânat pe care vânătorii-culegători trebuiau să le ucidă pentru a se întreține.
Din probele de carotaj, cercetătorii au descoperit că vegetația de stepă a început să apară pentru prima dată în regiune în urmă cu 12.600 de ani, urmată rapid de sosirea unor animale precum bizonii, mamuții lânos, iepurii de câmp și popândăii. În urmă cu aproximativ 11.500 de ani a avut loc o tranziție către un peisaj mai dens populat cu copaci, pești precum știuca și bibanul și animale precum elanul și elanul.
Echipa de cercetare a folosit o tehnică numită „shotgun sequencing” pentru a testa probele. „În loc să căutăm bucăți specifice de ADN de la specii individuale, am secvențiat practic tot ce se afla acolo, de la bacterii la animale”, spune Willerslev. „Este uimitor ce se poate obține din asta. Am găsit dovezi de pești, vulturi, mamifere și plante. Aceasta arată cât de eficientă poate fi această abordare pentru a reconstrui mediile din trecut.
Valea râului Peace River unde a fost efectuat studiul, lângă Hudson’s Hope în nordul Columbiei Britanice, Canada. (Credit: Graham Osborne / Getty Images)
„Concluzia este că, deși coridorul fizic a fost deschis în urmă cu 13.000 de ani, au trecut câteva sute de ani până când a fost posibil să fie folosit”, spune Willerslev. „Asta înseamnă că primii oameni care au intrat în ceea ce sunt acum SUA, America Centrală și de Sud trebuie să fi luat o altă rută. Indiferent dacă credeți că acești oameni au fost Clovis sau altcineva, ei pur și simplu nu ar fi putut veni prin coridor, așa cum s-a susținut mult timp.”
„Există dovezi convingătoare că Clovis a fost precedat de o populație anterioară și, posibil, separată, dar, în orice caz, primii oameni care au ajuns în Americi în vremurile Epocii de Gheață ar fi găsit coridorul în sine impracticabil”, adaugă co-autorul studiului, David Meltzer, arheolog la Southern Methodist University.
În timp ce grupurile ulterioare ar fi putut folosi pasajul peste podul de pământ dintre Siberia și Alaska, autorii studiului spun că primii oameni din America de Nord au migrat probabil de-a lungul coastei Pacificului, deși încă nu se știe exact cum.
„Ruta urmată de primii oameni care au ajuns în America este încă necunoscută, dar multe dovezi indică coasta Pacificului”, spune coautorul studiului Mikkel Winther Pedersen, doctorand la Centrul de GeoGenetică de la Universitatea din Copenhaga. „Dacă acesta este cazul, am putea avea de-a face cu oameni care s-au adaptat pentru a supraviețui exploatând resursele marine, fie cu barca, fie din gheață de mare. Aceștia ar fi putut avea o subzistență asemănătoare cu cea pe care au avut-o inuiții.”