Canonul 919 din Codul de Drept Canonic afirmă: „Cel care urmează să primească Preasfânta Euharistie trebuie să se abțină de la orice fel de mâncare sau băutură, cu excepția apei și a medicamentelor, cel puțin pentru o perioadă de o oră înainte de Sfânta Împărtășanie”. De fapt, această reglementare nu face decât să reflecte o veche tradiție a Bisericii noastre, care își are rădăcinile chiar în iudaism. În Faptele Apostolilor (13:2), găsim dovezi ale postului legat de liturghie. O practică mai normativă a postului înainte de a primi Sfânta Împărtășanie apare în întreaga Biserică după legalizarea creștinismului în anul 313 d.Hr. Sfântul Augustin a atestat această practică în propriile sale scrieri.
Gratuit, cerințele specifice ale postului s-au schimbat de-a lungul timpului. Înainte de 1964, postul euharistic începea la miezul nopții. La 21 noiembrie 1964, Papa Paul al VI-lea a redus postul la o perioadă de o oră.
Această regulă are două excepții: În primul rând, dacă un preot a celebrat mai mult de o Liturghie în aceeași zi, așa cum se întâmplă adesea duminica, el este obligat doar la postul de o oră înainte de prima Liturghie. Preotul poate mânca și bea ceva pentru a-și menține puterile între Liturghii, chiar dacă o oră întreagă de post nu va avea loc înainte de următoarea primire a Sfintei Împărtășanii.
În al doilea rând, cei care sunt în vârstă (cel puțin 60 de ani) sau bolnavi, precum și cei care îi îngrijesc, pot primi împărtășania chiar dacă nu s-a împlinit postul de o oră întreagă. De exemplu, persoanele internate în spital nu sunt stăpâne pe propriul program și pot mânca sau tocmai au terminat de mâncat atunci când sunt vizitate de preot sau de ministrul euharistic. Prin urmare, perioada de post înainte de a primi Sfânta Împărtășanie este redusă la „aproximativ un sfert de oră” pentru cei care sunt bolnavi la domiciliu sau la o unitate medicală, pentru cei vârstnici închiși la domiciliu sau la un azil de bătrâni și pentru cei care au grijă de aceste persoane și care nu pot respecta în mod convenabil postul (Immensae Caritatis, 1973).
Doar ca o reamintire, în timpul Postului Mare suntem chemați să ne abținem de la carne în zilele de vineri, ca o reamintire a faptului că Domnul nostru a oferit trupul Său ca jertfă trupească pentru păcatele noastre. De asemenea, ne abținem de la carne și postim în Miercurea Cenușii și în Vinerea Mare. Aici, postul presupune să luăm doar o singură masă completă pe zi, care este suficientă pentru a ne menține forțele. Alte două mese fără carne sunt permise, dar trebuie să fie ușoare și pentite. Toți cei care au împlinit vârsta de 14 ani sunt obligați la legea abstinenței, iar toți cei care au împlinit 18 ani, dar nu au împlinit încă 60 de ani, sunt obligați la legea postului. Bineînțeles, trebuie să se țină cont de propria condiție fizică. Aceste sacrificii fizice ne ajută pe fiecare dintre noi să fim conștienți din punct de vedere spiritual de faptul că Domnul nostru a suferit și a murit pentru păcatele noastre.
În plus, trebuie să ne amintim că fiecare vineri din an, în afara Postului Mare, rămâne o zi de penitență. Deși fiecare individ poate înlocui abstinența tradițională de la carne cu o altă practică de renunțare la sine sau de penitență personală, fiecare persoană ar trebui să se străduiască să facă o anumită penitență pentru a ispăși păcatele. (Cf. Codul de drept canonic, nr. 1251).
Cel mai important punct referitor la această întrebare se referă la motivul pentru care ar trebui să postim. Sfântul Paul ne amintește: „Noi purtăm neîncetat în trupurile noastre moartea lui Isus, pentru ca și în trupurile noastre să se arate viața lui Isus” (2Cor 4,10). Și noi suntem însărcinați să ne convertim întreaga viață, trup și suflet, la Domnul. Acest proces de convertire presupune să facem penitență, inclusiv mortificare trupească, cum ar fi postul, pentru păcatele și slăbiciunile noastre, care, la rândul lor, ne întăresc și ne vindecă. Papa Paul al VI-lea i-a îndemnat pe credincioși în constituția sa apostolică Paenitmini (1966): „Mortificarea are ca scop eliberarea omului, care adesea se găsește, din cauza concupiscenței, aproape înlănțuit de propriile simțuri. Prin postul corporal, omul își recapătă forțele, iar rana provocată demnității naturii noastre de intemperanță este vindecată de medicamentul unei abstinențe salutare”.
În plus, postul dinaintea Sfintei Împărtășanii creează o foame și o sete fizică pentru Domnul, care, la rândul ei, sporește foamea și setea spirituală pe care ar trebui să le avem. În Vechiul Testament, postul îi pregătea pe indivizi să primească acțiunea lui Dumnezeu și să fie puși în prezența Lui. De exemplu, Moise (Ex 34:28) a postit 40 de zile pe vârful Muntelui Sinai în timp ce primea cele zece porunci, iar Ilie (1 Regi 19:8) a postit 40 de zile în timp ce mergea spre Muntele Horeb pentru a se întâlni cu Dumnezeu. În mod similar, Isus însuși a postit 40 de zile în timp ce se pregătea să-și înceapă slujba publică (Mt 4:1 și următoarele) și a încurajat postul (Mt 6:16-18). De asemenea, această lucrare trupească sporește dispoziția spirituală de care avem nevoie pentru a-l primi pe Cristos în Sfântul Sacrament. Într-un anumit sens, postim pentru a nu ne „strica pofta de mâncare”, ci pentru a o spori în vederea participării la Banchetul pascal. Isus a spus în Fericiri: „Fericiți sunt cei flămânzi și însetați de sfințenie; ei se vor sătura” (Mt 5,6). În ansamblu, postul este un exercițiu de umilință, speranță și iubire virtuți esențiale pentru a ne pregăti pentru primirea Sfintei Euharistii.
Papa Ioan Paul al II-lea a deplâns în Dominicae Cenae (1980) problema faptului că unele persoane nu sunt dispuse în mod corespunzător să primească sfânta Împărtășanie, ajungând chiar să se afle într-o stare de păcat mortal grav. El a spus: „De fapt, ceea ce se constată cel mai adesea nu este atât un sentiment de nevrednicie, cât o anumită lipsă de disponibilitate interioară, dacă se poate folosi această expresie, o lipsă de foame și sete euharistică, care este, de asemenea, un semn al lipsei de sensibilitate adecvată față de marele sacrament al iubirii și o lipsă de înțelegere a naturii sale”. Trebuie să facem un efort de bună credință pentru a ne pregăti în mod corespunzător pentru a-l primi pe Domnul.
De aceea, postul euharistic ne ajută să ne pregătim pentru a primi sfânta Împărtășanie cu totul trup și suflet. Această mortificare fizică, plus acele reglementări speciale din timpul Postului Mare, întăresc concentrarea noastră spirituală asupra Domnului, astfel încât să ne întâlnim cu smerenie cu Mântuitorul divin care ni se oferă pe sine.