Sistemele de justiție penală la nivel federal, statal și local trebuie să respecte o serie de reguli care guvernează etapele unui caz penal, începând cu investigațiile poliției și continuând până la proces și apel. Procedura penală federală este guvernată de legile penale de fond care se găsesc în titlul 18 din Codul SUA și în Regulile federale de procedură penală. Fiecare stat are propriul său cod de legi penale. Normele de procedură contribuie la garantarea faptului că guvernul aplică legea într-un mod cât mai coerent posibil și, de asemenea, ajută la protejarea drepturilor constituționale ale indivizilor. Aceste proceduri se aplică în toate chestiunile penale, precum și în unele proceduri cvasi-penale, cum ar fi audierile pentru deportare.
Drepturile celui de-al patrulea amendament
Cele de-al patrulea amendament la Constituția SUA protejează oamenii împotriva „perchezițiilor și confiscărilor nerezonabile” de către poliție. Pentru a preveni încălcarea acestui drept, poliția este obligată să obțină un mandat de percheziție de la un judecător, după ce a demonstrat că există o cauză probabilă pentru a crede că percheziția este susceptibilă de a produce probe legate de o infracțiune. Un acuzat care susține că poliția a confiscat probe prin încălcarea drepturilor sale în temeiul celui de-al Patrulea Amendament poate depune o moțiune de suprimare a acestor probe în temeiul regulii de excludere.
Drepturile celui de-al Cincilea și al Șaselea Amendament
O serie de drepturi constituționale, cunoscute în mod obișnuit sub numele de drepturile Miranda, protejează persoanele în timpul anchetelor poliției și la proces. Dreptul de a păstra tăcerea, bine cunoscut tuturor celor care urmăresc emisiuni polițiste la televizor, înseamnă că poliția nu poate forța oamenii să se autoincrimineze, iar procurorii nu pot chema un acuzat ca martor la propriul proces.
O persoană are dreptul la un avocat ales de ea însăși odată ce a fost arestată și în timpul oricărui interogatoriu în custodie de către poliție. În anumite situații, o persoană care nu își poate permite un avocat are dreptul la un apărător din oficiu sau la un avocat din oficiu. Odată ce o persoană și-a invocat dreptul la tăcere sau la un avocat, orice interogatoriu trebuie să înceteze.
Alte drepturi garantate de cel de-al cincilea și al șaselea amendament includ dreptul de a se confrunta cu acuzatorul în instanță, cunoscut sub numele de Clauza de confruntare; dreptul de a nu fi acuzat de aceeași infracțiune de mai multe ori, cunoscut sub numele de dublă incriminare; dreptul la un proces în fața unui juriu imparțial; și dreptul la un proces rapid, fără întârzieri nejustificate.
Drepturile celui de-al optulea amendament
Al optulea amendament protejează persoanele după o arestare, care ar putea fi în primele etape ale unui caz penal, și după o condamnare. Acesta interzice „cauțiunea excesivă”, ceea ce înseamnă că, deși un judecător nu este obligat să acorde o cauțiune pentru o persoană după arestarea sa, valoarea cauțiunii nu poate fi nerezonabilă sau excesivă.
Al optulea amendament interzice, de asemenea, „amenzile excesive” și „pedepsele crude și neobișnuite”. Judecătorul William Brennan de la Curtea Supremă a identificat patru principii care trebuie luate în considerare pentru a determina dacă o pedeapsă încalcă al optulea amendament: (1) dacă „severitatea” acesteia este „degradantă pentru demnitatea umană”; (2) dacă este evaluată într-un „mod complet arbitrar”; (3) dacă societatea a respins-o în general ca pedeapsă; și (4) dacă este „în mod evident inutilă”. Furman v. Georgia, 408 U.S. 238 (1972). Această decizie a statuat că pedeapsa capitală încalcă cel de-al optulea amendament, dar instanța a revenit asupra acestei hotărâri patru ani mai târziu în Gregg v. Georgia, 428 U.S. 153 (1976).
Etapele procesului penal
După ce o persoană a fost arestată, statul trebuie să formuleze oficial acuzațiile, fie prin depunerea unei plângeri, fie prin obținerea unei acuzații din partea marelui juriu. Instanța îl informează pe inculpat cu privire la acuzații la prima înfățișare în instanță, cunoscută sub numele de punere sub acuzare. Procedurile premergătoare procesului îi permit inculpatului să solicite suprimarea probelor în temeiul regulii de excludere și să rezolve alte chestiuni.
Procesul de judecată penală începe cu constituirea unui juriu, cu excepția cazului în care inculpatul alege să aibă un proces de judecată. Statul, care are sarcina de a dovedi vinovăția, își prezintă mai întâi probele și martorii. Acuzatul are apoi posibilitatea de a respinge afirmațiile statului sau de a dovedi o apărare afirmativă. Judecătorul sau juriul stabilește un verdict. În cazul în care juriul nu poate ajunge la un verdict unanim, instanța poate declara nulitatea procesului. În cazul în care acuzatul este găsit vinovat, instanța stabilește o sentință.
Ultima actualizare aprilie 2018