Amores
Ars Amatoria
Ovidiu
Traducerea din limba latină de Len Krisak
(U Penn Press, 2014)
232 p.
Remedia Amoris
Ovidiu
Traducerea din limba latină de A.D. Melville
(Oxford, 1990)
25 p.
Poezia de dragoste a lui Ovidiu, în special manualul său metric de seducție, Ars Amatoria, a fost cea care l-a aruncat în întunericul de afară. Fațărnicia în materie de dragoste și sex, se pare, nu te ducea nicăieri în Roma lui Augustus, cel puțin pe termen lung.
Poezia sa de dragoste era de trei feluri: Amores, publicată pentru prima dată în 16 î.Hr., era o colecție de poeme scurte de dragoste; infama Ars Amatoria (Arta de a iubi) era un set de poeme lungi care îi instruia pe cititori în arta și meșteșugul de a cuceri un iubit; iar Remedia Amoris (Leacurile pentru dragoste) erau palme pe spate și tărie caldă administrate celor care se confruntau cu consecințele unei aventuri eșuate a inimii. Luate împreună, ele formează un pachet îngrijit, legat cu o fundă. Luate individual, ele sunt mai puțin fermecătoare. Dar haideți să aruncăm o privire.
*
Principalul context politic esențial pentru înțelegerea poeziei de dragoste a lui Ovidiu este faptul că el scria la scurt timp după promulgarea legilor matrimoniale ale lui Augustus, care aveau ca scop îmbunătățirea moralității și a stabilității sociale a claselor superioare ale Romei. Augustus făcuse din adulter o infracțiune civică și cerea ca toate persoanele eligibile să se căsătorească. Acest lucru este esențial pentru a-l înțelege pe Ovidiu, pentru că este vizibil absent din viziunea lui Ovidiu: în schimb, lumea sa poetică este una animată de adulter, întâlniri secrete, clinchete, încuviințări și un dispreț general înșelător față de jurămintele de căsătorie.
Amorii săi ating o serie de subiecte tradiționale: iubitul blocat, lamentații pentru iubiții plecați, comparații între dragoste și război și mărturisiri că dragostea poate atinge nemurirea prin poezie. Dar sunt introduse și idei noi. Un poem neagă faptul că poetul a fost infidel cu o servitoare; un altul recunoaște același lucru. Unul consolează o fată căreia i-a căzut părul după ce a folosit o vopsea toxică; altul – căruia Len Krisak i-a oferit o traducere extraordinar de energizantă în acest volum – condamnă o fată care a provocat un avort. Mi-a plăcut în mod deosebit un poem în care poetul enumeră toate varietățile de frumusețe feminină:
Este dodoloață – visez ce i s-ar potrivi mai bine.
Este îmbrăcată ca să ucidă – zestrea ei e la vedere.
Mă îndrăgostesc de blonde, mă îndrăgostesc de fete arămii,
O frumusețe crepusculară farmecă la fel.
Dacă părul întunecat atârnă pe un umăr de zăpadă,
Cu șuvițele ei de zibelină au fost încununarea Ledei;
Sau dacă sunt de aur, Aurora farmecă cu șofran;
Iubirea mea se adaptează la orice poveste străveche.
Tinerețea mă ispitește. La fel și anii mai maturi. Tinerețea e mai drăguță,
Cu toate căile femeilor mai bătrâne m-au vrăjit;
Da, fiecare fată de valoare din marea cetate a Romei,
Iubirea mea candidează să le cucerească pe toate.
(II, 4)
Ovidiu scrie în cuplete elegiace: versuri împerecheate în care primul are șase timpi, iar al doilea cinci. Această schemă cu pași de bâlbâială conferă poemelor o turnură ușor umoristică, dând versului scurtat, atunci când este nevoie, pumnul unei replici naturale. Ovidiu însuși se distrează cu această idee în primele versuri ale primului poem din Amores, care sună astfel:
Pregătit de război, am pus arma penelului meu
La hârtie, potrivindu-mi metru, arme și oameni
În șase picioare egale cu sarcina. Apoi Cupidon a smuls
Un picior, râzând de liniile nepotrivite.
(I, 1)
Există aici o aluzie jucăușă la Aenied de Virgiliu (care fusese publicată cu doar trei ani mai devreme): Ovidiu începe de fapt cu același cuvânt ca și Virgiliu („Arma”) înainte de a pivota pentru a sublinia diferența dintre poezia epică și elegia preferată de Ovidiu. Len Krisak face o treabă minunată, aici și peste tot, de a menține această șchiopătare metrică în traducerea sa.
Consiliile pentru adulterii aspiranți pot fi ocazional desprinse din Amores, ca atunci când descrie cum să comunice cu obiectul afecțiunii sale fără a atrage atenția ochilor nedoriți (adică a soților):
Voi trimite un mesaj fără cuvinte cu sprâncenele mele;
Voi citi cuvintele degetelor mele, cuvinte trasate în vin.
Când îți aduci aminte de jocurile noastre de iubire împreună,
Degetul tău pe obrajii roși trebuie să traseze o linie.
Dacă în gândurile tale tăcute vrei să mă mustri,
Lasă-ți mâna să țină lobul urechii tale moi;
Când, dragă, ceea ce fac sau spun îți face plăcere,
Întoarce încoace și încolo inelul pe care-l porți.
(I, 4)
Dar acest element didactic devine tema centrală în Ars Amatoria, care a fost publicată în jurul anului 2 d.Hr. Dintre cele trei cărți ale sale, primele două îi instruiesc pe bărbați despre cum să seducă cel mai bine femeile, iar cea de-a treia le instruiește pe femei despre arta complimentară.
Sunt abordate destul de multe subiecte: unde să găsești un amant, cum să-i recrutezi servitoarea ca aliat și sfaturi despre îngrijirea personală:
Curățenia de câmpie funcționează cel mai bine, iar bronzul de pe câmpul de foraj nu strică.
Toga ta bine croită ar trebui să fie lipsită de murdărie.
Păstrați curelele de pantofi pierdute și cataramele strălucitoare – fără rugină.
(Dar nu uitați că o potrivire bună este încă o necesitate.)
Asigură-te că un frizer, nu un măcelar, îți taie părul
Și tunde-ți barba cu grijă. Vă rugăm să încercați să purtați
Unghiile scurte și curate. Asigură-te că nu se vede nici o creștere urâtă de păr,
Să-ți iasă din scobiturile nasului.
Nu-ți lăsa respirația să se acrească și ar trebui să iei aminte:
Abrațele nu trebuie să miroasă niciodată a țap.
Dar mai mult decât atât, lasă fetele desfrânate să angajeze –
Orice bărbat care ar prefera un băiat.
(I, 513-524)
Dar poemele nu ne arată doar partea însorită a adulterului. Ovidiu scoate în evidență și avantajele de a ținti o femeie „la răstimpuri” („Încearcă-o deci când e rănită de rival; privește-o cum plânge, / Apoi vezi că se răzbună. Fă-ți treaba asta.”) și avantajele care decurg din promisiuni false („Fă promisiuni! Nu fac niciun rău, așa că cine ne poate mustra? / În promisiuni, fiecare om poate fi un Midas.”). El susține, într-un mod care îl face deosebit de relevant pentru noi după revoluția sexuală, că sexul este un sport și, ca atare, este cel mai bine să fie separat de evaluarea morală:
Nu fura de la prieteni, dar ține-ți cuvântul dat. Dă dovadă de evlavie,
Evită orice înșelăciune și păstrează-ți mâinile fără sânge.
Dar dacă ești deștept, înșală numai fete și distrează-te.
Permite-ți această înșelăciune, dar numai aceasta.
Da, înșală-i pe trișori; cei mai mulți dintre ei sunt departe de a fi buni.
Capturează-i în propriile lor capcane – e drept că trebuie!
(I, 641-6)
Nu este, așadar, o mare surpriză să constatăm că, după ce a sfătuit înșelăciunea și căutarea amorală a plăcerii ca fiind proprii conduitei unui bărbat în dragoste, îl găsim pe acesta justificând violul:
Câteva femei se delectează cu atacuri brutale; ele se poartă
Ca și cum ar fi o adevărată lovitură să fie atacate.
Și femeile mult dorite care scapă și te numesc cadrilă?
Fața lor își preface bucuria; sunt cu adevărat triste.
(I, 675-8)
Desigur, noi, cititorii, suntem cei care suntem cu adevărat triști aici. Poate că, poate, a existat un timp și un loc în care acest lucru – nu doar această apologie a violului, ci întreaga concepție a iubirii și a sexului ca un circ flamboaiant, un derby de demolare cu totul și nimic, în care învingătorul ia totul – era amuzant, dar trăind unde și când trăim, cred că ne-am săturat de asta. Eu știu că m-am săturat. Ovidiu a fost acuzat, de-a lungul anilor, că este superficial și în esență ieftin; am rezistat acestei concluzii când am citit Metamorfoze, dar aici pare perfect potrivită.
*
A treia parte a poeziei sale de dragoste, Remedia Amoris, abordează consecințele care dau de gândit: ce să faci când ești părăsit în dragoste, abandonat sau ignorat. Sfaturile sale sunt în mare parte cele pe care le-ai primi de la un editorialist de ziar: du-te la țară, rămâi activ, mergi la pescuit, călătorește. Nu-i citiți scrisorile și nu vizitați locurile în care ați fost cu ea. Evitați alcoolul. Nu vă deranjați cu vrăjitoria; probabil că nu vă va ajuta. Ar putea ajuta, spune el, să vă gândiți la ea cât mai critic cu putință:
„Picioarele alea ale ei”, spuneam, „ce urâte.”
Și totuși, de fapt, ca să spun adevărul, nu erau.
„Brațele alea ale ei”, spuneam, „nicidecum frumoase.”
Și totuși, de fapt, ca să spun adevărul, erau.
„Ce scundă e!” – nu era. ‘Cât de pretențioasă!’
Pentru aceste pretenții am urât-o în primul rând.
În cele din urmă, cel mai bun sfat al său ar putea fi acest sfat aristotelic: dacă ai nevoie să treci peste ea, fă tot posibilul să te comporți ca și cum ai fi trecut peste ea:
Dragostea vine prin obișnuință, obișnuința o dezleagă și ea;
Dacă cineva se poate preface că e vindecat, va fi vindecat.
*
A fost o experiență plăcută să revăd aceste poezii, pe care le-am citit pentru prima dată în urmă cu câțiva ani, având acum o apreciere mult mai bună a tradiției poetice în cadrul căreia lucra Ovidiu și o mai mare familiaritate cu propria sa poezie. Nu pot spune cu mâna pe inimă că aceste poeme mi-au plăcut în mod deosebit; au meritele lor caraghioase, desigur, iar dragostea, fiind parte a comediei umane, face loc pentru capricii capricioase, dar aceste poeme au o latură crudă care le face să nu fie binevenite pentru mine. Dacă ceva din ceea ce am citit de Ovidiu justifică reputația sa de șarlatan sau de diavol slugarnic pe care a avut-o uneori, acestea vor fi suficiente. Nu-mi place să mă gândesc la Ovidiu în exil, dar m-aș fi mulțumit ca aceste poeme să sufere această soartă în locul lui. 2739>.