Termenul a fost preluat pentru prima dată de Carol al V-lea, care credea că – în urma alegerii sale ca Împărat al Sfântului Imperiu Roman în 1519 – merita un stil mai mare decât Alteță, pe care împărații și regii precedenți îl folosiseră. Curând, Francisc I al Franței și Henric al VIII-lea al Angliei i-au urmat exemplul.
După căderea Sfântului Imperiu Roman, Majestatea a fost folosită pentru a descrie un monarh de cel mai înalt rang – a fost în general aplicat lui Dumnezeu. Variante, cum ar fi „Majestatea Catolică” (Spania) sau „Majestatea Britanică” (Regatul Unit) sunt adesea folosite în mediile diplomatice, unde altfel ar putea exista ambiguitate (vezi o listă).
O persoană cu acest titlu este de obicei abordată ca „Majestatea Voastră” și menționată ca „Majestatea Sa/Majestatea Sa”, prescurtat „HM”; pluralul „Majestățile Lor” este „TM”. Împărații (și împărătesele) folosesc ” Majestatea Imperială”, „EL” sau „TIM”.
Cefele princiare și ducale folosesc de obicei „Alteța Sa” sau o variație a acesteia (de exemplu, Alteța Sa Serenisimă). În practica britanică, șefii statelor princiare din Imperiul Britanic erau numiți Altețe.
În monarhiile care nu urmează tradiția europeană, monarhii pot fi numiți Majestate indiferent dacă poartă sau nu în mod oficial titlul de rege sau regină, așa cum se întâmplă în anumite țări și în rândul anumitor popoare din Africa și Asia.
În Marea Britanie și CommonwealthEdit
În Regatul Unit, mai multe derivate ale Majestății au fost sau sunt folosite, fie pentru a-l distinge pe suveranul britanic de regii și reginele continentale, fie ca forme mai elevate de adresare a monarhului în documentele oficiale sau în cele mai formale situații. Richard al II-lea, potrivit lui Robert Lacey în cartea sa Great Tales from English history, a fost primul rege englez care a cerut titlul de „Alteță” sau „Majestate”. El a notat, de asemenea, că, „…regii englezi anteriori se mulțumiseră să li se adreseze cu „My Lord” „.
Majestatea Sa cea mai grațioasă este folosită doar în cele mai formale ocazii. În jurul anului 1519, Regele Henric al VIII-lea a decis ca Majestatea să devină stilul suveranului Angliei. Cu toate acestea, Majestatea nu a fost folosită exclusiv; ea a alternat în mod arbitrar atât cu Înălțimea, cât și cu Grația, chiar și în documentele oficiale. De exemplu, o hotărâre judecătorească emisă de Henric al VIII-lea le folosește pe toate trei fără deosebire; articolul 15 începe cu „The Kinges Highness hath ordered”, articolul 16 cu „The Kinges Majestie” și articolul 17 cu „The Kinges Grace”.
În Scoția de dinainte de Unire suveranilor li se adresa doar cu „Your Grace”. În timpul domniei lui James al VI-lea și al I-lea, Majestatea a devenit stilul oficial, cu excluderea altora. În întregime, suveranului i se spune în continuare Majestatea Sa (Her) Most Gracious Majesty, de fapt o fuziune atât a grației scoțiene, cât și a majestății englezești.
Majestatea Britanică este stilul folosit pentru monarh și coroană în diplomație, dreptul națiunilor și în relațiile internaționale. De exemplu, în Mandatul pentru Palestina al Societății Națiunilor, Majestatea Sa Britanică a fost cea care a fost desemnată ca mandatar pentru Palestina. Majestatea Britanică este folosită în mod faimos în toate pașapoartele britanice, unde se folosește următoarea propoziție:
Secretarul de Stat al Majestății Sale Britanice solicită și cere, în numele Majestății Sale, tuturor celor pe care îi interesează să permită purtătorului să treacă liber, fără a fi lăsat sau împiedicat, și să îi acorde acestuia asistența și protecția care pot fi necesare.
Majestatea Excelenței Sale este folosită în principal în legile Parlamentului, unde expresia „Majestatea Excelenței Sale Regelui (sau a Reginei)” este folosită în clauza de promulgare. Norma este următoarea:
Să fie promulgată de către Majestatea Sa cea mai Excelentă Regina, prin și cu sfatul și consimțământul Lorzilor Spirituali și Temporali, și al Comunelor, în acest Parlament reunit, și prin autoritatea acestuia, după cum urmează:
În China anticăEdit
În Imperiul Chinei, un onorific (陛下) de Împărat al Chinei (皇帝) numai pentru împăratul Chinei (皇帝).
În JaponiaEdit
În Japonia, un onorific (陛下) de Împărat domnesc (今上天皇) numai.
În BruneiEdit
În Brunei, un titlu malaezian pentru Sultanul Bruneiului este oficial Kebawah Duli Yang Maha Mulia Paduka Seri Baginda (KDYMMPSB) sau neoficial pur și simplu Kebawah Duli. Înseamnă literalmente „Sub pulberea Celui mai Înalt , Suveranul Victorios”.
Reflectă titlul de Zilullah-fil-Alam („Umbra lui Dumnezeu pe Pământ”), referindu-se la sultan ca având o mică parte din imensa putere a lui Dumnezeu. Titlul paduka înseamnă „victorios” din vechea malay, în timp ce seri este un onorific din sanscrită. Titlul baginda este un substantiv la persoana a treia pentru membrii familiei regale și profeți.
În MalaeziaEdit
În Malaezia, stilul malaysian pentru Yang di-Pertuan Agong și Raja Permaisuri Agong este Kebawah Duli Yang Maha Mulia Seri Paduka Baginda sau pur și simplu Seri Paduka Baginda. Sultanul de Johor și Permaisuri de Johor folosesc stilul malaezian Duli Yang Maha Mulia (DYMM), care este echivalent cu Majestatea Sa/Majestatea Sa din 2017. Înainte de aceasta, li se adresa ca His/Her Royal Highness în limba engleză, similar cu ceilalți opt conducători regali de stat malay din Malaezia.