Lipsă de vorbire este adesea cel mai evident simptom al unei tulburări din spectrul autist (ASD) și cel mai mare motiv de îngrijorare pentru părinții copiilor mici. Pentru multe familii de copii cu TSA, obiectivul principal este ca copilul lor să învețe să vorbească. Copiii cu TSA care învață să folosească limbajul vorbit ca mijloc principal de comunicare au rezultate mai bune decât cei care nu o fac (Howlin, 2005). Copiii cu TSA care sunt vorbitori au mai multe oportunități de interacțiune socială cu familia și colegii, precum și o șansă mai mare de participare în mediile obișnuite din școală și comunitate. În urmă cu cincisprezece ani, experții estimau că aproximativ 40% dintre copiii cu TSA nu au dobândit un limbaj oral funcțional, iar acești copii aveau cele mai slabe rezultate pe termen lung. Cu toate acestea, mulți experți estimează acum că proporția actuală a copiilor cu TSA care nu vorbesc este cuprinsă între 20-30% (Rogers, 2003).
Întrebarea care se pune atunci este cum să se faciliteze apariția unui limbaj vorbit semnificativ, astfel încât un număr cât mai mare de copii cu TSA să dobândească vorbirea în cel mai timpuriu punct al dezvoltării. Dezvoltarea vorbirii este doar un aspect al comunicării, deoarece există și alte obiective importante de comunicare.
Diferiți factori au împiedicat copiii mici cu TSA să dezvolte vorbirea verbală. Din nefericire, cercetările nu au oferit încă cea mai bună metodă de instruire pentru îmbunătățirea comunicării timpurii sau nu au calculat timpul necesar pentru a implementa cu succes o astfel de intervenție. Cercetările au scos la iveală o varietate de abordări care demonstrează eficacitate atât pentru creșterea comunicării, cât și pentru obținerea primelor cuvinte de la copiii mici nonverbali. Cu toate acestea, nu sunt oferite orientări care să ajute la determinarea căror metode sunt mai eficiente, pentru ce copii și în ce moment al dezvoltării. Așadar, știm că este posibil să învățăm limbajul, dar nu știm care este cel mai bun mod de a face acest lucru pentru toți copiii cu TSA. Din nou, depinde de fiecare copil în parte. Oricare ar fi abordarea folosită, predarea eficientă a limbajului implică interacțiuni individuale continue cu un copil, folosind strategii atent planificate și secvențiate și practici clare de întărire în medii naturale. Colectarea de date continue și utilizarea acestor date pentru luarea deciziilor este crucială. Esențial este dezvoltarea abilităților și generalizarea abilităților.
Majoritatea copiilor mici cu TSA primesc doar câteva ore de terapie logopedică pe săptămână și, prin urmare, nu beneficiază de o intervenție suficient de riguroasă pentru a obține cele mai rapide câștiguri posibile. Cu toate acestea, comunicarea nu este doar responsabilitatea SLP, ci responsabilitatea fiecărei persoane care lucrează cu acel copil, deoarece comunicarea are loc în orice cadru. Prin urmare, este necesar să existe un proces de colaborare pentru ca toți membrii echipei să știe cum să implementeze toate intervențiile de comunicare, astfel încât intervențiile să poată fi realizate pe tot parcursul zilei și în toate mediile copilului.
O a doua componentă a unei implementări de succes include instruirea părinților sau a altor îngrijitori pentru a oferi oportunități pentru ca copilul să se angajeze în practica repetată a utilizării noilor forme și funcții de comunicare în activitățile zilnice. Potrivit Consiliului Național de Cercetare (2001), formarea părinților este o practică necesară pentru intervenția cu copiii mici cu autism. Părinții pot învăța toate intervențiile majore la un nivel ridicat de fidelitate, le pot oferi acasă și pot îmbunătăți abilitățile lingvistice ale copiilor lor. Intervențiile care încorporează instruirea în rutinele naturale ale familiei și în practicile de îngrijire a copilului sunt deosebit de eficiente.
Câțiva copii cu tulburări din spectrul autist (TSA) pot beneficia de utilizarea comunicării alternative/augmentative, cunoscută sub numele de AAC. CAA include orice tip de comunicare care nu este vorbirea, cu scopul de a înlocui sau de a completa vorbirea. Deși CAA poate părea misterioasă, aceasta se rezumă în realitate la utilizarea mijloacelor vizuale (vedere) sau tactile (atingere) pentru a ajuta la comunicare. Creșterea rapidă a ajutoarelor de comunicare computerizate a crescut foarte mult potențialul pentru elevii nonverbali cu TSA. Metodele de intervenție de comunicare augmentativă și alternativă (AAC) pot fi utilizate temporar sau permanent (ASHA, 1991). Potrivit lui von Tetzchner și Martinsen (1992), persoanele care ar putea beneficia de AAC se împart în trei grupuri: (a) grupul limbajului expresiv, în care indivizii înțeleg limbajul, dar au dificultăți de exprimare: (b) grupurile de limbaj de susținere, alcătuite din două subgrupuri care includ copii care folosesc în mod extemporal CAA pentru a facilita înțelegerea limbajului vorbit, precum și pentru a se exprima sau copii care vorbesc, dar au dificultăți în a fi înțeleși; și (c) grupul de limbaj alternativ, în care CAA este un mijloc permanent de comunicare receptivă și expresivă.
În timp ce CAA joacă un rol crucial ca sistem primar de comunicare pentru unii copii cu TSA, ea nu ajută neapărat la dezvoltarea unui discurs util și comunicativ. În prezent, nu există dovezi empirice că utilizarea CAA va accelera dezvoltarea limbajului vorbit. O analiză recentă a cercetărilor a concluzionat că, deși există dovezi de îmbunătățire la copiii cu probleme fonologice și expresive, efectul asupra celor cu dificultăți de comunicare mai grave a fost limitat. Nu există dovezi că vreun program este superior celorlalte în ceea ce privește producerea unei rate mai mari de comunicare spontană și generativă sau cu o generalizare mai mare (Howlin, 2008). Au existat unele dovezi că un sistem augmentativ poate încuraja un copil anterior nonverbal să vorbească. Cu toate acestea, nu uitați că timpul petrecut pentru instruirea AAC nu este timp petrecut pentru a învăța să folosească și să înțeleagă vorbirea și este nevoie de un timp considerabil pentru a învăța un sistem AAC.
Considerați că până la 18 luni, bebelușii au auzit 4.380 de ore de limbaj vorbit și nu ne așteptăm ca ei să fie vorbitori fluenți. Cu toate acestea, dacă cei care învață AAC văd simboluri modelate pentru comunicare doar de două ori pe săptămână, timp de 20-30 de minute, le va lua 84 DE ANI pentru a avea aceeași expunere la limbajul asistat ca cea pe care o are un copil de 18 luni la limbajul vorbit. (Jane Korsten- QIAT Listerv 2011).
Cine sunt cei mai buni candidați pentru a fi luați în considerare imediat pentru AAC?
- Copiii nonverbali care nu progresează în imitarea vocală chiar și după ce au învățat să imite mișcările corpului și care pot avea un vocabular de cuvinte de vedere și alte abilități cognitive nonverbale. Aceștia ar fi copii mici care nu pot învăța să imite fonemele vocale și care au o adevărată dispraxie de vorbire subiacentă. Aceștia au nevoie disperată de CAA pentru a dezvolta comunicarea simbolică. Unii vor dezvolta vorbirea verbală pe măsură ce folosesc semnele, PECS etc., sau o combinație de strategii.
- Preșcolari ale căror abilități de performanță nonverbală sunt mult sub nivelul de 12 luni. Aceștia nu vor avea abilitățile cognitive necesare pentru a susține dezvoltarea limbajului. Acesta va fi un grup mic de copii. Aceștia vor avea nevoie să folosească CAA gestuală și simplă, cu tehnologie redusă.
Pentru că limbajul vorbit funcțional prezice rezultate mai bune pentru preșcolarii cu autism și pentru că marea majoritate a copiilor mici cu autism aparent pot stăpâni vorbirea, ar trebui ca învățarea copiilor să înțeleagă și să folosească vorbirea să fie o prioritate principală a fiecărui program de intervenție timpurie pentru copiii cu o tulburare de spectru autist? Da!