Identitatea în discuție

1.1 Ce este identitatea?

Acest curs se referă la întrebări legate de identitate. Identitatea în sine pare a fi despre o întrebare, „cine sunt eu?” Ne vom concentra pe trei întrebări cheie în această secțiune:

• Cum se formează identitățile?

• Cât de mult control avem în modelarea propriei identități?

• Există incertitudini deosebite cu privire la identitate în Marea Britanie contemporană?

În primul rând, trebuie să ne gândim puțin mai mult la ceea ce înțelegem prin identitate.

Dacă identitatea ne oferă mijloacele de a răspunde la întrebarea „cine sunt eu?”, ar putea părea că este vorba despre personalitate; tipul de persoană care sunt. Aceasta este doar o parte din poveste. Identitatea este diferită de personalitate în aspecte importante. Putem împărtăși trăsături de personalitate cu alte persoane, dar împărtășirea unei identități sugerează un anumit angajament activ din partea noastră. Noi alegem să ne identificăm cu o anumită identitate sau cu un anumit grup. Uneori avem mai multe opțiuni decât alteori. Acest fragment va aborda importanța relativă a structurilor, forțele care se află dincolo de controlul nostru și care ne modelează identitățile, și a agenției, gradul de control pe care noi înșine îl putem exercita asupra a ceea ce suntem. Identitatea necesită o anumită conștientizare din partea noastră. Personalitatea descrie calitățile pe care le pot avea indivizii, cum ar fi faptul de a fi extrovertit sau timid, caracteristici interne, dar identitatea necesită un anumit element de alegere. De exemplu, pot merge sâmbăta la meciurile de fotbal pentru că îmi place să strig cu voce tare alături de o mulțime de extrovertiți plini de viață, dar mă duc să urmăresc Sheffield Wednesday pentru că vreau să mă identific cu echipa respectivă, să port eșarfa și să fac o declarație despre cine sunt și, bineînțeles, pentru că vreau să declar că susțin o echipă din Sheffield și nu cealaltă (Sheffield United). Putem fi caracterizați prin faptul că avem trăsături de personalitate, dar trebuie să ne identificăm cu – adică să ne asumăm în mod activ – o identitate.

Acest exemplu ilustrează, de asemenea, importanța marcării propriei identități ca având aceeași identitate cu un grup de oameni și una diferită față de ceilalți. Gândiți-vă la o situație în care vă întâlniți cu cineva pentru prima dată și, în încercarea de a afla cine este, îi puneți întrebări despre locul de unde vine și ce face. În astfel de situații, încercăm să aflăm ce alcătuiește această persoană și, de asemenea, ce o face să fie la fel ca noi – adică ce avem în comun – și ce o face diferită. Dacă vedeți pe cineva purtând insigna unei organizații din care faceți parte și dumneavoastră, această persoană este identificată ca fiind la fel ca dumneavoastră, ca având o identitate comună. Sau gândiți-vă la situația în care, călătorind în străinătate, când auziți vocile celor care vorbesc propria voastră limbă, simțiți atât un sentiment de recunoaștere, cât și de apartenență. Într-un loc străin, găsirea unor oameni care ne împărtășesc limba ne oferă ceva și pe cineva cu care ne putem identifica. Sau imaginați-vă că vă aflați într-un tren, iar un străin din compartiment citește ziarul local din orașul în care v-ați născut. S-ar putea să începeți o conversație care să includă referiri la ceea ce aveți în comun. Acest lucru reprezintă un moment de recunoaștere și de a avea ceva în comun cu o altă persoană care împărtășește o identitate cu dumneavoastră. Identitatea este marcată de similaritate, adică de oamenii ca noi, și de diferență, adică de cei care nu sunt ca noi. Există și alte exemple mai puțin liniștitoare, în cazul în care identitatea corespunzătoare nu este stabilită și în care, de exemplu, cuiva i se poate refuza accesul la un credit sau la o achiziție în rate, la pensie sau la indemnizații de boală, sau intrarea într-un club sau într-un restaurant, sau, chiar mai semnificativ, într-o țară.

Cum știm care sunt oamenii care sunt la fel ca noi? Ce informații folosim pentru a-i clasifica pe ceilalți și pe noi înșine? În exemplele de mai sus, ceea ce este adesea important este un simbol, cum ar fi o insignă, o eșarfă de echipă, un ziar, limba pe care o vorbim sau poate hainele pe care le purtăm. Uneori este evident. O insignă poate fi o declarație publică clară că ne identificăm cu un anumit grup. Uneori este mai subtil, dar simbolurile și reprezentările sunt importante în marcarea modurilor în care împărtășim identități cu unii oameni și ne distingem ca fiind diferiți de alții.

În acest sens, deși, ca indivizi, trebuie să ne asumăm identitățile în mod activ, aceste identități sunt în mod necesar produsul societății în care trăim și al relației noastre cu ceilalți. Identitatea asigură o legătură între indivizi și lumea în care trăiesc. Identitatea combină modul în care mă văd pe mine însumi și modul în care mă văd ceilalți. Identitatea implică atât partea internă și subiectivă, cât și cea externă. Este o poziție recunoscută din punct de vedere social, recunoscută de alții, nu doar de mine.

Cu toate acestea, modul în care mă văd pe mine însumi și modul în care mă văd alții nu se potrivesc întotdeauna. De exemplu, indivizii se pot considera pe ei înșiși ca fiind foarte performanți, demni de a fi promovați, dar sunt considerați de angajatorul lor ca fiind mai puțin reușiți. Tinerii care se întorc zgomotos acasă de la un club la primele ore ale dimineții pot fi văzuți de ceilalți ca fiind scandalagii. Gândiți-vă la unele dintre modurile în care modul în care vă vedeți pe voi înșivă poate fi în dezacord cu percepția pe care o au ceilalți despre voi. Acest lucru ar putea fi la un nivel mai personal, în contextul relațiilor de familie și de prietenie, sau la un nivel mai public sau chiar global, unde anumite caracteristici sunt atribuite unor grupuri naționale sau etnice specifice. Un sentiment de identitate conflictuală poate rezulta din tensiunile dintre faptul că trebuie să fii student, părinte și angajat în același timp: acestea sunt exemple de identități multiple pe care le au oamenii.

Legătura dintre mine și ceilalți nu este indicată doar de legătura dintre modul în care mă văd pe mine și modul în care mă văd ceilalți, ci și de legătura dintre ceea ce vreau să fiu și influențele, presiunile și oportunitățile care sunt disponibile. Constrângerile materiale, sociale și fizice ne împiedică să ne prezentăm cu succes în anumite poziții identitare – constrângeri care includ percepțiile celorlalți. Identitățile criminale sunt adesea produse prin exagerarea stereotipurilor, în cazul în care rapoartele din ziare reproduc noțiunea de identitate criminală ca fiind tânără, de sex masculin și de culoare (Mooney et al., 2000). Criminalitatea poate fi produsă de alții care construiesc această categorie de persoane. Acest proces de stereotipare a anumitor grupuri ca fiind criminale ilustrează, de asemenea, unele dintre dezechilibrele și inegalitățile din relația dintre individ și lumea exterioară.

Subiectul, „eu” sau „noi” în ecuația identității, implică un anumit element de alegere, oricât de limitat. Conceptul de identitate înglobează o anumită noțiune de agenție umană; ideea că putem avea un anumit control în construirea propriei noastre identități. Există, bineînțeles, constrângeri care se pot afla în lumea exterioară, unde factorii materiali și sociali pot limita gradul de acțiune pe care indivizii îl pot avea. Lipsa de resurse materiale limitează grav oportunitățile pe care le avem; cum ar fi în cazul sărăciei și al constrângerilor economice. Este imposibil să ai o identitate de femeie de carieră de succes dacă nu ai un loc de muncă și dacă nu există oportunități de angajare. Alte limitări ale autonomiei noastre pot rezida în interiorul nostru, de exemplu în corpurile pe care le locuim, așa cum este ilustrat de procesul de îmbătrânire, de deficiențele fizice, de boli și de dimensiunea și forma actuală a corpului nostru.

.