Hiperosmotic Definiție
Hiperosmotic se poate referi la soluții care au o presiune osmotică crescută, sau o diferență mai mare între soluturi și soluții între o membrană.
În alte cazuri, hiperosmotic se referă la o soluție care are mai mulți soluturi, sau componente ale unei soluții, decât o soluție similară.
Termenul hiperosmotic este derivat din cuvintele grecești hyper, care înseamnă „excesiv”, și osmos, care înseamnă „împingere, împingere sau impuls”.
Exemple de hiperosmoză
Celule care devin mai mici
Știința ne spune că fiecare obiect viu este alcătuit din celule. Solidele, lichidele și gazele sunt alcătuite în esență din aceleași materiale, în concentrații diferite.
Evident, acest lucru înseamnă că lucrurile solide, cum ar fi sticla, lemnul și chiar și oamenii au o concentrație foarte mare de materie celulară. Mai mult decât atât, numai măsuri drastice, cum ar fi tăierea, ruperea sau arderea, pot schimba permanent forma, greutatea sau dimensiunea unui solid.
Caracteristicile obiectelor solide par a fi consecvente. Cu toate acestea, celulele nu sunt solide, în ciuda capacității lor de a face obiecte solide. Pe lângă membranele lor selectiv-permeabile, celulele umane, de exemplu, sunt umplute cu un lichid vâscos numit plasmă. Dacă această plasmă exercită o presiune mai mare asupra peretelui interior al celulei decât asupra peretelui exterior al acesteia, celula își păstrează forma.
Hipotetic, totuși, plasarea unui om – sau, mai precis, a unei celule umane – într-o soluție cu o vâscozitate mai mare sau cu o concentrație mai mare de materiale asemănătoare plasmei, poate să micșoreze ceea ce înainte era de nerestrâns. Acest lucru se datorează faptului că soluția este hiperosmotică, în sensul că are o concentrație mai mare de solut asemănător plasmei, pentru celulele umane.
Pentru că soluția plasmatică exterioară hiperosmotică exercită o presiune mai mare asupra exteriorului peretelui celular decât poate exercita soluția plasmatică celulară însăși, asupra peretelui celular interior, peretele celular se va contracta până când presiunile atât a soluției plasmatice exterioare, cât și a celei interioare ajung la echilibru, sau devin egale. În termeni mai simpli, celula se micșorează.
Marea Moartă
Deși plin de organe, corpul uman, ca și celulele, este format în proporție de 65% din apă. Totuși, această apă nu este neapărat H2O pur. Ea ajută la funcționarea corpului nostru, transportând lucruri precum deșeuri, nutrienți și chiar oxigen. De asemenea, transportă electroliți, și anume, sare.
Sarea din corpul nostru, împreună cu grăsimea corporală, ne conferă flotabilitate, sau capacitatea de a pluti în apă. Grăsimea face acest lucru deoarece cântărește mai puțin decât apa și plutește deasupra ei fără prea mult efort. Sarea este mai puțin fiabilă, deoarece necesită ca sarea din interiorul corpului să aibă o concentrație mai mică decât cea a soluților care se găsesc în apa exterioară.
Acest din urmă motiv, că soluții din apa exterioară trebuie să fie mai puternic concentrați decât soluții din interior pentru ca oamenii să plutească, este motivul pentru care plutim atât de ușor în Marea Moartă. Deoarece concentrația de soluți sării din Marea Moartă este hiperosmotică pentru alte surse de apă (inclusiv pentru oameni), aceasta împinge aceste alte surse la distanță sau, mai precis, la suprafața sa.
Ulei și apă
Apa este o substanță versatilă. În timp ce oferă un mediu ideal pentru amestecarea soluțiilor, ea conține, de asemenea, propriile sale molecule, mici combinații de hidrogen și oxigen, care interacționează cu alte molecule din alte substanțe.
Petrolul este una dintre aceste substanțe. Uleiurile lichide, cum ar fi uleiul de măsline sau uleiul vegetal, sunt adesea alcătuite din grăsimi nesaturate, sau lanțuri de molecule de hidrogen cu o acoperire incompletă de molecule de carbon. Uleiurile solide, cum ar fi untul și grăsimea animală, sunt alcătuite din grăsimi saturate, sau lanțuri de molecule de hidrogen cu o acoperire completă de molecule de carbon. Ambele lanțuri de molecule de hidrogen se numesc lanțuri de hidrocarburi.
Clanțurile de hidrocarburi din uleiurile lichide sunt mai lungi decât moleculele de H2O din apă. Dimensiunea lanțurilor de hidrocarburi face mai dificilă interconectarea lor, chiar dacă este posibil ca acestea să nu se lege niciodată între ele. Moleculele de H2O, pe de altă parte, au o formă de „V”, ceea ce le facilitează formarea propriilor lor tezaure.
Pentru că moleculele de H2O se potrivesc fără probleme, ele există în concentrații mai mari decât lanțurile de hidrocarburi. De aceea, chiar și fără ca ele să aibă un solut, apa pură este hiperosmotică față de ulei și împinge uleiul la suprafață, în loc să lase uleiul să se scufunde sub ea.
- Plasmă – Materialul care alcătuiește interiorul celulei, menținând nucleul și organitele la locul lor.
- Vâscozitate – Gradul de frecare internă prezent în interiorul unui lichid, sau grosimea unui lichid.
- Flotabilitate – Capacitatea de a pluti într-o substanță, de obicei evaluată pe un spectru.
- Concentrație – Numărul de solvenți dintr-o soluție.
Chestionar
1. Plutim în Marea Moartă pentru că apa din Marea Moartă este ___________ pentru corpurile umane.
A. Hipo-osmotică
B. Somotică
C. Hiperosmotică
D. Sărată
2. Se spune că o soluție care are o concentrație mai mare decât plasma celulară umană are o concentrație mai mare __________ decât plasma celulară umană.
A. Vâscozitate
B. Vitriolitate
C. Osmoză
D. Stenoza
3. Se introduce un pahar sigilat de apă pură într-o soluție sărată. Fără a lua în considerare greutatea paharului, ce se va întâmpla cu apa?
A. Apa se va scufunda pentru că are o concentrație mai mare decât soluția sărată.
B. Apa se va scufunda pentru că are o concentrație mai mică decât soluția sărată.
C. Apa se va depune la suprafață deoarece are o concentrație mai mică de substanțe solubile decât soluția sărată.
D. Apa se va scufunda pentru că are aceeași concentrație ca și soluția sărată.
.