Comunicat de presă
Artiștii nominalizați la premiile Grammy Beth Hart & Joe Bonamassa își lansează noul album „Black Coffee” pe 26 ianuarie
Cuprinzând melodii făcute celebre de Edgar Winter, Ray Charles, Etta James, Steve Marriot, Ella Fitzgerald, Peggy Lee, Lucinda Williams, LaVern Baker & și alții.
Au trecut 4 ani de la lansarea în 2013 a albumului Seesaw, aclamat de critică, nominalizat la Grammy și numărul 1 în Billboard Blues, lansat de cântăreața și compozitoarea de blues-rock Beth Hart și chitaristul erou Joe Bonamassa. De atunci, amândoi au fost în flăcări, călărind valuri creative atât în studio, cât și live. Așadar, momentul a fost perfect pregătit să se reunească pentru o altă colecție de interpretări înflăcărate a zece bijuterii soul care îngemănează vocea uluitoare a lui Hart, care mătură și pătrunde adânc în pântecul cântecului, iar interpretarea magistral de expresivă a lui Joe fac din Black Coffee, lansat pe 26 ianuarie 2018, o audiție captivantă.
Cu producătorul extraordinar Kevin ‘The Caveman’ Shirley (Joe Bonamassa, Led Zeppelin, Black Crowes, Aerosmith, Iron Maiden, Rush) din nou la cârmă, rezultatul este uimitorul rollercoaster care sapă adânc în catalogul soul, unde onorează, dar reimaginează cântece de la Edgar Winter, Etta, James, Ike & Tina Turner/Steve Marriot, Ella Fitzgerald, Lil’ Green, LaVern Baker, LaVern Baker, Howlin’ Wolf, Lucinda Williams și Waldeck. Fiecare dintre ele având inima și sufletul maiestuos pe care Beth și Joe le însingurează pe fiecare înregistrare.
Înregistrat în 5 zile la Studio at the Palms, Las Vegas, în august 2016, cu unii dintre cei mai buni muzicieni din zonă, ei au rechemat din nou câteva nume cunoscute: Anton Fig (tobe/percuție), Ron Dziubla (saxofon), și Lee Thornburg (aranjamente de corn/ trompetă/ trombon) și i-au primit cu bucurie pe Reese Wynans (clape), Michael Rhodes (bas), Rob McNelley (chitară ritmică), Paulie Cerra (saxofon), Mahalia Barnes (backing vocals), Jade Macrae (backing vocals) și Juanita Tippins (backing vocals).
Discutând despre sesiunile din spatele albumelor Black Coffee, Seesaw, Don’t Explain din 2011 și Live in Amsterdam din 2014, Shirley oferă câteva informații despre ceea ce urmăresc să realizeze; „Încercăm să nu săpăm într-o carte de joc care a fost făcută de multe ori, care este cea a vechilor clasici soul. Încercăm să le găsim o altă turnură, inițial a fost vorba de a încerca să găsim niște cântece pe care oamenii nu le cunoșteau deloc și să le readucem în atenția oamenilor.”
Un astfel de cântec, a fost o sugestie a lui Joe, deschizătorul albumului Give It Everything You Got luat de pe albumul White Trash al lui Edgar Winter din 1971, cu sunetul său hard rock întâlnește Stax infuzat, trupa oferă o performanță formidabilă. „Nu cred că este un cântec pe care îl știe multă lume, este un clasic al soul-ului vechi, dar nu se află în panteonul celor la care te aștepți”, spune Shirley „Unul dintre lucrurile pe care mi le-a spus odată Jeff Beck și care mi s-a părut minunat a fost”, explică Hart. „A spus că, de îndată ce te simți confortabil și dacă rămâi acolo, vei începe să mori ca artist. Iar eu simt că, unul dintre darurile pe care le-am primit lucrând cu Joe este că mă simt mereu inconfortabil – într-un mod bun. „
Shirley adaugă despre trupă: „acei băieți pur și simplu au cântat live, pur și simplu au venit și au cântat, a fost năucitor de incredibil să fii în studio când se întâmplă asta, trupa a fost atât de grozavă.”
Lullaby of the Leaves, înregistrat inițial de Ella Fitzgerald, a fost unul dintre cele mai puțin cunoscute cântece de pe Hello Dolly din 1964 și, la fel ca și în cazul modului în care au abordat Strange Fruit pe Seesaw, au transformat cântecul într-o ofertă delicată, dar melancolică și cinematografică.
„Pentru mine, sunt capabil să explorez genul de muzică pe care am admirat-o întotdeauna de la distanță”, dezvăluie Bonamassa. „Dar nu vreți să mă auziți cântând Ella Fitzgerald…”, a explicat el în timp ce Beth i se alătură. „Nu aș face niciodată Ella Fitzgerald fără să fiu cu Joe, lucrurile pe care le pot face cu tine sunt lucruri pe care cred că am crescut cu dorința de a le face mereu, dar nu am crezut niciodată că aș putea.”
Salutul R&B cu aromă de gospel Saved, interpretat inițial de LaVern Baker – doar a doua artistă solo de sex feminin care a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 1991 – a fost preluat de; Elvis Presley, Brenda Lee, Billy Fury, Elkie Brooks și The Band, printre alții și este un moment plin de energie, zgomotos și ironic, scris din perspectiva cuiva care a trăit o viață rapidă și dezordonată, dar care este apoi „salvat” și acum stă la un colț de stradă și predică trecătorilor. De asemenea, ei adoptă o cu totul altă stare de spirit pe delicioasa Soul on Fire, unde aduc un omagiu primului album solo al lui Baker.
Sitting On Top of The World este un clasic de necontestat și a fost înregistrat de unii dintre cei mai emblematici artiști din lume; Ray Charles, Howlin’ Wolf, B.B. King, Cream și Grateful Dead și-au pus amprenta pe el. Aici are un duel învolburat de la chitara înflăcărată a lui Bonamassa și de la clapele lui Wynan, în timp ce vocea lui Hart ajută la propulsarea cântecului în stratosferă. Pumnul senzual al piesei Joy a Lucindei Williams are un groove gutural irezistibil. „Avem piese de genul acesta în care, a fost o improvizație atât de zgomotoasă în studio, iar eu iubesc acea piesă, energia din ea.” Shirley este entuziasmată. Addicted, este extrasă de pe albumul cu înclinații trip-hop din 2007 al trio-ului austriac de muzică electronică Waldeck, pe care Shirley l-a găsit în timp ce se afla în vacanță și l-a „shazamat”.
Damn Your Eyes este extrasă de pe albumul de revenire al Etta James din 1988, Seven Year Itch, jazz-bluesul lui Kansas Joe McCoy Why Don’t You Do It Right? a avut primul său impact pe versiunea din 1941 a lui Lil Green înainte ca Peggy Lee să facă un cover un an mai târziu, care a ajuns să vândă peste 1 milion de copeici după ce a apărut în filmul Stage Door Canteen în 1943, ambele văd cum strălucește jazzul din camera de bar după întuneric. Ei îl exploatează pe Steve Marriot de primă mână în preluarea lui Ike & Tina Turner’s Black Coffee, inspirația venind de la versiunea sa live în cadrul emisiunii Old Grey Whistle Test de la BBC din 1973, care o vede pe Beth cântând cu foc, furie și suflet.
„Se bazează cu adevărat pe voce”, explică Bonamassa. „Nu putem tăia aceste melodii fără ca Beth să cânte și, odată ce începe să cânte, este liantul care ne inspiră să scoatem 10% în plus din interpretare. Dacă doar le-am tăia și am cânta mai târziu, magia nu ar mai fi acolo.”
„Este ceva ce noi doi am încetat să mai facem cu mulți, mulți ani în urmă”, este de acord Hart. „Existau toate aceste suprapuneri și suprapuneri și apoi vine timpul să cânți și e ca și cum nici măcar nu mai faci muzică. Nimic nu se compară cu posibilitatea de a sta acolo live și de a-l vedea pe Joe, de a vedea tobele, de a vedea basul, de a-l vedea pe Kevin. Pot simți vibrațiile, schimbă totul.”
„Kevin chiar înțelege asta”, continuă ea. „Este ca și cum el a scris acea idee. Pur și simplu funcționează cel mai bine, în vechile vremuri, așa făceau ei, cântăreții și muzicienii răi și răi aveau la dispoziție câteva ore pentru a termina un întreg disc sau orice făceau și asta era tot, era timpul să plece.”
Unul dintre aspectele cheie ale sesiunilor este acela de a împinge pe toată lumea cât mai mult posibil. „Întotdeauna ies din zona lor de confort în studio, această sesiune în special nu a fost o sesiune confortabilă”, dezvăluie Shirley. „Toată lumea a plecat simțindu-se provocată. Este intrigant. Intrăm în studio timp de 5 zile și toți muzicienii sunt provocați, toți sunt muzicieni foarte buni, muzicieni foarte experimentați, de top în domeniul lor, nimic nu este ușor, aceasta nu este o sesiune de vară în iarbă, doar câteva acorduri, aici sunt oameni care sapă adânc.”
.