Galaxia Andromeda, cea mai apropiată vecină a Căii noastre Lactee, este cel mai îndepărtat obiect de pe cer pe care îl puteți vedea cu ochiul liber – dar numai într-o noapte senină, dintr-o locație cu un cer foarte întunecat. Galaxia este o spirală frumoasă, dar un fapt pe care s-ar putea să nu-l cunoașteți: Suntem în siguranță pentru câteva miliarde de ani, dar Andromeda se îndreaptă spre noi și se află pe un curs de coliziune cu Calea Lactee.
Proxima apropiere a Andromedei de Pământ – la doar 2,5 milioane de ani-lumină distanță – o face o țintă convenabilă de observat pentru extrapolări despre alte galaxii spirale. În ultimii ani, oamenii de știință au realizat studii detaliate ale găurilor negre, stelelor și altor obiecte din cadrul galaxiei. Aceasta a inclus un mozaic uimitor de imagini ale galaxiei Andromeda realizate de telescopul spațial Hubble în 2015.
Localizare, localizare, localizare, localizare
Peisajul neclar vizibil de stele se întinde cam cât lățimea Lunii pline și jumătate din lățime; doar cu o mărire semnificativă se poate spune că se întinde de șase ori mai mult decât această lungime în plinătate.
Galaxie spiralată ca și Calea Lactee, Andromeda conține o protuberanță concentrată de materie în mijloc, înconjurată de un disc de gaz, praf și stele și un halo imens. Deși Andromeda conține aproximativ un trilion de stele față de cele 250 de miliarde din Calea Lactee, galaxia noastră este de fapt mai masivă, deoarece se crede că aceasta conține mai multă materie întunecată.
Curs de coliziune
Andromeda și Calea Lactee se îndreaptă pe un curs de coliziune care va modifica pentru totdeauna structura celor două galaxii. Galaxiile se apropie cu repeziciune una de cealaltă cu aproximativ 112 kilometri pe secundă (70 de mile pe secundă). Astronomii estimează că Andromeda se va ciocni cu Calea Lactee peste 4 miliarde de ani, iar fuziunea se va încheia peste 6 miliarde de ani. Până atunci, Soarele se va fi transformat într-o gigantă roșie și va fi înghițit planetele terestre, așa că Pământul va avea alte lucruri de care să își facă griji.
Cu toate acestea, noul aflux de praf ar trebui să stimuleze formarea de stele în noua galaxie „Milkomeda”, iar soarele fără Pământ ar putea foarte bine să părăsească definitiv Calea Lactee. După o fază dezordonată, în care brațele se proiectează nebunește din perechea combinată, cele două ar trebui să se așeze într-o galaxie eliptică netedă.
Coliziunile dintre galaxii sunt o parte normală a evoluției universului. De fapt, atât Andromeda cât și Calea Lactee poartă semne că s-au ciocnit deja cu alte galaxii. Andromeda se mândrește cu un inel mare de praf în centrul său, ceea ce îi conferă o formă interesantă. Astronomii cred că este posibil ca acest praf să se fi format atunci când a înghițit o galaxie existentă.
Istoria observațiilor timpurii
În 964, astronomul persan Abd al-Rahman al-Sufi a descris galaxia ca fiind un „mic nor” în „Cartea stelelor fixe”, primul raport cunoscut despre vecinul nostru cel mai apropiat. Când Charles Messier a etichetat-o ca fiind M31 în 1764, el a creditat în mod incorect descoperirea a ceea ce pe atunci se numea o nebuloasă astronomului german Simon Marius, care a furnizat prima observație telescopică a obiectului. Primele fotografii ale galaxiei Andromeda au fost realizate în 1887, de către Isaac Roberts.
În anii 1920, galaxia îndepărtată a devenit parte a Marii Dezbateri dintre astronomii americani Harlow Shapley și Heber Curtis. La acea vreme, astronomii credeau că Calea Lactee compunea întregul univers, iar petele ciudate cunoscute sub numele de nebuloase se aflau în interiorul lor. Curtis observase diverse novae în Andromeda și susținea, în schimb, că aceasta era o galaxie separată.
Discuția nu s-a încheiat până în 1925, când Edwin Hubble a identificat un tip special de stea cunoscută sub numele de variabilă cefeidă – o stea ale cărei caracteristici permit măsurarea precisă a distanței – în Andromeda. Deoarece Shapley determinase anterior că Calea Lactee avea un diametru de numai 100.000 de ani-lumină, calculele lui Hubble au arătat că pata neclară era prea îndepărtată pentru a se afla în interiorul Căii Lactee.
Hubble a continuat să folosească măsurătorile sale ale deplasărilor Doppler ale galaxiilor pentru a determina că universul se află în expansiune. Distanța calculată până la Andromeda s-a dublat în anii 1940, când Walter Baade a fost primul care a observat stele individuale în regiunea centrală a galaxiei și a descoperit două tipuri diferite de variabile Cefeide. Hărțile radio ale Andromedei au urmat în anii 1950, după ce emisiile radio au fost detectate de Hanbury Brown și Cyril Hazard la Observatorul Jodrell Bank.
Descoperiri recente ale Andromedei
Înțelegerea noastră privind dimensiunea galaxiei Andromeda a crescut mai mult în ultimii ani. În 2015, observațiile Telescopului Spațial Hubble au descoperit că un halo de material care înconjoară Andromeda este de șase ori mai mare și de 1.000 de ori mai masiv decât ceea ce fusese măsurat anterior. (La vremea respectivă, astronomii au spus că și Calea Lactee ar putea avea un halou – și poate că halourile celor două galaxii încep deja să fuzioneze). Aceasta urmează după estimări revizuite ale mărimii în 2005 și 2007, bazate pe observarea stelelor și a mișcărilor stelelor.
În 2015, oamenii de știință au publicat cea mai detaliată fotografie a Andromedei realizată vreodată, folosind un mozaic de imagini de la Telescopul Spațial Hubble. Imaginea a inclus 7.398 de expuneri realizate pe parcursul a 411 puncte ale telescopului. Imaginea a dezvăluit peste 100 de milioane de stele din cadrul galaxiei, precum și structuri de praf și alte caracteristici. La momentul respectiv, oamenii de știință au declarat că imaginile ar putea ajuta la extrapolarea structurii galaxiilor spiralate care se află și mai departe de Pământ, ceea ce le face mai dificil de observat cu atâtea detalii.
Activitatea găurilor negre din interiorul Andromedei a fost, de asemenea, analizată. La sfârșitul anului 2017, oamenii de știință au descoperit în mod neașteptat două găuri negre supermasive care orbitează strâns una în jurul celeilalte. La momentul respectiv, echipa de cercetare a declarat că aceste găuri negre erau probabil „cele mai strâns cuplate” dintre toate cele supermasive cunoscute.
O căutare cu ajutorul Telescopului Chandra X-Ray Telescope al NASA a dat 26 de candidați la găuri negre în Andromeda în 2013, ceea ce face ca aceasta să fie cea mai mare captură de astfel de candidați găsiți vreodată într-o altă galaxie în afară de Calea Lactee a noastră. Alte 40 de găuri negre au fost depistate în 2016 cu ajutorul Nuclear Spectroscopic Telescope Array (NuSTAR) al NASA, care este specializat în observații cu raze X.
Cercetătorii au depistat un pulsar probabil – o stea moartă care se rotește rapid – în Andromeda în 2017. Sursa de raze X a fost catalogată mai întâi de satelitul Swift al NASA ca fiind obiectul Swift J0042.6+4112, iar apoi a fost caracterizată de NuSTAR. Cele mai noi observații au constatat că spectrul de lumină al acestui obiect pare similar pulsarilor din Calea Lactee.
Alte descoperiri diverse în Andromeda includ urmărirea nașterii și morții stelelor în lungimi de undă în infraroșu în 2011; descoperirea radiațiilor cu raze gamma în 2017 care ar putea fi un indiciu al materiei întunecate, o substanță care este cunoscută doar prin efectele sale asupra materiei „obișnuite”, cum ar fi galaxiile; și observarea unui inel de galaxii pitice în jurul Andromedei în 2013 – ceva ce ar putea fi prezent și în jurul Căii Lactee.
Reportaj suplimentar de Elizabeth Howell, colaborator Space.com
Corecție: Acest articol a fost actualizat la 11 martie 2019 pentru a include numărul corect estimat de stele din Calea Lactee.
Știri recente
.