În comparație cu etnografia, studiul grupurilor unice prin contactul direct cu cultura, etnologia preia cercetările pe care etnografii le-au compilat și apoi compară și contrastează diferite culturi.
Termenul ethnologia (etnologia) este atribuit lui Adam Franz Kollár (1718-1783) care l-a folosit și l-a definit în lucrarea sa Historiae ivrisqve pvblici Regni Vngariae amoenitates, publicată la Viena în 1783. ca: „știința națiunilor și a popoarelor, sau, acel studiu al oamenilor învățați în care ei cercetează originea, limbile, obiceiurile și instituțiile diferitelor națiuni și, în cele din urmă, patria și vechile așezăminte, pentru a putea judeca mai bine națiunile și popoarele în vremurile lor”.”
Interesul lui Kollár pentru diversitatea lingvistică și culturală a fost stârnit de situația din Regatul nativ multietnic și multilingv al Ungariei și de rădăcinile sale printre slovacii acestuia, precum și de schimbările care au început să apară după retragerea treptată a Imperiului Otoman în Balcanii mai îndepărtați.
Printre obiectivele etnologiei s-au numărat reconstrucția istoriei umane și formularea unor invariante culturale, cum ar fi tabu-ul incestului și schimbarea culturii, precum și formularea unor generalizări despre „natura umană”, un concept care a fost criticat încă din secolul al XIX-lea de diverși filosofi (Hegel, Marx, structuralismul etc.). În unele părți ale lumii, etnologia s-a dezvoltat pe căi independente de investigație și doctrină pedagogică, antropologia culturală devenind dominantă mai ales în Statele Unite, iar antropologia socială în Marea Britanie. Distincția dintre cei trei termeni este din ce în ce mai neclară. Etnologia a fost considerată un domeniu academic încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în special în Europa și este uneori concepută ca orice studiu comparativ al grupurilor umane.
Explorarea Americii în secolul al XV-lea de către exploratorii europeni a avut un rol important în formularea unor noi noțiuni despre Occident (lumea occidentală), cum ar fi noțiunea de „Celălalt”. Acest termen era folosit împreună cu cel de „sălbatic”, care era văzut fie ca un barbar brutal, fie, alternativ, ca un „sălbatic nobil”. Astfel, civilizația era opusă într-o manieră dualistă barbariei, o opoziție clasică, constitutivă a etnocentrismului și mai frecvent împărtășit. Progresul etnologiei, de exemplu cu antropologia structurală a lui Claude Lévi-Strauss, a dus la criticarea concepțiilor unui progres liniar, sau a pseudo-opoziției dintre „societăți cu istorie” și „societăți fără istorie”, judecate prea dependente de o viziune limitată a istoriei ca fiind constituită de o creștere cumulativă.
Lévi-Strauss s-a referit adesea la eseul lui Montaigne despre canibalism ca la un exemplu timpuriu de etnologie. Lévi-Strauss a urmărit, printr-o metodă structurală, să descopere invarianți universali în societatea umană, principalul dintre aceștia fiind, în opinia sa, tabuul incestului. Cu toate acestea, pretențiile unui astfel de universalism cultural au fost criticate de diverși gânditori sociali din secolele al XIX-lea și al XX-lea, inclusiv Marx, Nietzsche, Foucault, Derrida, Althusser și Deleuze.
Școala franceză de etnologie a fost deosebit de semnificativă pentru dezvoltarea disciplinei, de la începutul anilor 1950. Printre figurile importante ale acestei mișcări s-au numărat Lévi-Strauss, Paul Rivet, Marcel Griaule, Germaine Dieterlen și Jean Rouch.
