Principiile etice care guvernează practica medicală ar trebui să acționeze ca un cadru atunci când se iau decizii medicale. Atunci când apar dileme etice, cea mai bună abordare este să se gândească la aceste principii etice în mod logic și metodic.
Beneficența și non-maleficențaEdit
Beneficența este actul de „a face bine”, în timp ce non-maleficența este actul de „a nu face rău”. În termeni practici, cadrele medicale au responsabilitatea etică de a se strădui să facă ceea ce este în interesul pacienților lor. Cu toate acestea, este important să ne amintim că unele intervenții medicale pot părea benefice, dar pot atrage după sine și posibilitatea de a provoca daune. De fapt, aproape toate tratamentele și procedurile medicale, s-ar putea spune, dăunează pacientului într-un anumit fel, dar acest lucru ține mai mult de magnitudinea beneficiului față de magnitudinea riscurilor potențiale.
Un medic a diagnosticat o doamnă în vârstă cu artrită reumatoidă și dorește să îi prescrie un AINS pentru a ameliora durerea și a reduce inflamația. – Beneficența
Cu toate acestea, el nu dorește ca pacienta să dezvolte hemoragii gastrointestinale, un efect secundar comun al AINS, în special la persoanele în vârstă – Non-maleficența
Autonomie și consimțământEdit
Autonomia este dreptul unui pacient de a lua o decizie informată, fără a fi constrâns, cu privire la gestionarea propriei sale sănătăți. Dacă acest principiu este ignorat de către un profesionist din domeniul medical pentru că el/ea crede că o altă decizie ar fi mai bună pentru pacient, atunci se numește paternalism. O decizie autonomă nu ar trebui să fie niciodată anulată de un profesionist din domeniul medical, dar nu toate deciziile sunt autonome. Pentru ca pacienții să aibă autonomie, ei trebuie să aibă capacitatea de a primi, reține și repeta informațiile care le sunt furnizate, cu condiția ca informațiile să fie complete și să le fie oferite într-o manieră pe care să le poată înțelege.
O pacientă cu cancer de sân este informată de către oncologul ei că există două opțiuni de tratament, o mastectomie totală sau o mastectomie parțială cu radioterapie. Pacienta decide să facă o mastectomie totală – Autonomie
Un oncolog decide că o pacientă cu cancer de sân ar trebui să primească o mastectomie totală – Paternalism
Consimțământul este o extensie a autonomiei și are mai multe tipuri. Consimțământul implicit este atunci când un medic presupune că anumite acțiuni sau limbajul corporal al unui pacient implică faptul că pacientul a consimțit la acțiunea planificată de medic. Consimțământul oral exprimat este atunci când un pacient i-a dat verbal medicului permisiunea de a proceda la acțiunea preconizată. Consimțământul exprimat în scris este dovada documentată că pacientul și-a dat consimțământul, de obicei prin semnătură, pentru o procedură. Consimțământul scris ar trebui să fie obținut numai după consimțământul oral. Consimțământul în deplină cunoștință de cauză este consimțământul dat după ce au fost furnizate toate informațiile despre procedură. Atunci când este posibil, consimțământul în deplină cunoștință de cauză, atât scris, cât și oral, ar trebui să fie obținut înainte de orice procedură, examinare sau tratament.
Un pacient cu amigdalită se află în secția ORL și un medic se apropie cu o seringă. Pacienta își întinde brațul stâng în direcția medicului. Medicul îi ia o probă de sânge. – Consimțământ implicit
Medicul întreabă apoi dacă poate lua tensiunea arterială a pacientei. Pacienta spune că da. – Consimțământ oral exprimat
Apoi medicul îi cere pacientului să-și dea consimțământul pentru operație prin citirea și semnarea unui formular prin care consimte la o amigdalectomie, după ce îi explică pacientului riscurile și beneficiile procedurii. Pacienta citește și semnează documentul și își exprimă dorința de a se supune procedurii. – Consimțământul scris și oral în deplină cunoștință de cauză
Spunerea adevăruluiEdit
Principiul etic al Spunerii adevărului este procesul prin care un medic îi oferă pacientului toate informațiile cunoscute despre sănătatea sa. Acesta permite pacientului să fie pe deplin informat și, prin urmare, permite respectarea principiilor etice ale autonomiei și consimțământului. Un aspect care trebuie întotdeauna luat în considerare este faptul că unii pacienți nu doresc informațiile. Prin urmare, este important să se întrebe pacientul dacă dorește sau nu să știe. Singura altă ocazie (extrem de rară) în care este acceptabil să nu se spună pacientului adevărul este atunci când pacientului i se poate face rău atunci când i se spune, de exemplu: „Dacă îmi spuneți că am cancer mă voi sinucide!”.
ConfidențialitateEdit
Principiul etic al confidențialității asigură faptul că informațiile medicale deținute despre un pacient sunt accesibile doar celor cărora pacientul le-a dat acces prin intermediul unui consimțământ autonom și pe deplin informat. Pentru a realiza încrederea între profesioniștii din domeniul medical și pacienții lor, confidențialitatea trebuie să fie menținută. Confidențialitatea poate fi încălcată dacă informațiile împărtășite de pacient se referă la un potențial pericol pentru siguranța publică sau dacă este ordonată de o instanță.
Un medic informează un pacient că nu poate conduce din cauza diagnosticului său recent de epilepsie. Pacientul este de acord, dar, când se îndreaptă spre serviciu într-o dimineață, medicul îl vede pe bărbat conducând. Medicul trebuie să informeze autoritatea locală de conducere din cauza preocupărilor legate de siguranța publică.
Conservarea viețiiEdit
Principiul etic al conservării vieții este o voință de a trata boala unui pacient cu scopul de a prelungi viața. La urma urmei, majoritatea pacienților doresc să trăiască mai mult; este posibil ca majoritatea medicilor să se fi alăturat profesiei pentru a salva vieți. Acest principiu poate fi anulat dacă pacientul a făcut un testament de viață în care își afirmă dorința de a nu fi resuscitat.
JustițieEdit
Justiția se referă la distribuirea lucrurilor și a pozițiilor oamenilor în cadrul societății. Într-un cadru medical, justiția implică alocarea resurselor de îngrijire a sănătății într-un mod echitabil. Aceasta poate fi o distribuție egală (egalitarism) sau o maximizare a bunăstării totale sau medii în întreaga societate (utilitarism).
Metoda celor patru subiecteEdit
Metoda celor patru subiecte este o modalitate de a oferi un cadru în care clinicianul care se confruntă cu o problemă etică să analizeze cazul într-o formă obiectivă. Metoda celor patru subiecte dezvoltată de Jonsen, Siegler și Winslade în 1982 include următoarele și sunt aliniate la principiile etice de Autonomie, Beneficență, Non-maleficență, Justiție:
- Indicații medicale ( Beneficență și Non-Maleficență)
- Preferințele pacientului ( Autonomie)
- Calitatea vieții (Beneficență, Non-Maleficență și Autonomie)
- Caracteristici contextuale ( Justiție : Loialitate și Echitate)
Jonsen,A. R., Sieglar, M., Winslade, W.J,( 2012) Etica clinică: o abordare practică a deciziilor etice în medicină. McGraw-Hill: New York
Teoriile etice care se aplică în medicină sunt:
- Consecvențialismul
- Deontologia
Principiile etice care se aplică în medicină sunt:
- Beneficența
- Nu maleficența
- Autonomia
- Consimțământul
- Dezvăluirea adevărului
- Confidențialitatea
- Prezervarea vieții
- Justiția
.