În literatură, un autor folosește contrastul atunci când descrie diferența (sau diferențele) dintre două sau mai multe entități. De exemplu, în primele patru rânduri ale Sonetului 130 al lui William Shakespeare, Shakespeare pune în contrast o amantă cu soarele, coralul, zăpada și sârma.
Contrastul este antonimul lui simile. În compozițiile poetice, este obișnuit ca poeții să expună ca argument un contrast elaborat sau o comparație elaborată. De exemplu, John Donne și poeții metafizici au dezvoltat conceperea ca un artificiu literar, în care se demonstra o analogie elaborată, neverosimilă și surprinzătoare. În poezia renascentistă, și în special în sonete, contrastul era folosit în mod similar ca argument poetic. În astfel de versuri, întregul poem argumentează că două elemente aparent asemănătoare sau identice sunt, de fapt, destul de separate și paradoxal de diferite. Acestea pot lua forma: Iubirea mea este diferită de toate celelalte femei sau Eu sunt diferit de celelalte iubiri ale ei.
La începutul secolului al XVIII-lea, o teorie a spiritului dezvoltată de scriitorii englezi (în special John Locke) susținea că judecata vede diferențele în lucruri asemănătoare, sau imaginația sau fantezia vede asemănarea în lucruri diferite, iar spiritul operează corect prin folosirea judecății și a fanteziei pentru a forma propoziții solide. În poezia lirică, autorul încearcă adesea să arate cum ceea ce pare a fi doar un exercițiu al judecății sau al fanteziei este, de fapt, spirit.
Căutați surse: „Contrast” literar – știri – ziare – cărți – savant – JSTOR (aprilie 2018) (Află cum și când să elimini acest mesaj șablon)
 |
Acest articol legat de literatură este un stub. Puteți ajuta Wikipedia extinzându-l. |
|
Acest articol despre un gen literar este un stub. Puteți ajuta Wikipedia extinzându-l. |
 |
Acest articol despre retorică este un stub. Puteți ajuta Wikipedia extinzându-l. |