Aria da capo este o formă vocală folosită în principal în epoca barocă. Este în formă ternară (ABA’). Secțiunea A este în tonalitate tonică, iar secțiunea B este adesea într-o tonalitate minoră, starea de spirit fiind frecvent mai reflexivă. În repetarea secțiunii A (A’), cântărețul își demonstrează virtuozitatea vocală improvizând și ornamentând linia melodică; cântărețul adaugă triluri, acciaccaturi, mordenți, appoggiaturi, execuții și sărituri, toate pentru a-și arăta abilitățile de cântăreț. La sfârșitul secțiunii repetate, se obișnuia să se adauge o cadență.
Partea muzicală includea doar secțiunea A și secțiunea B, cu un „Da Capo” sau „D. C.” la sfârșit, semnalând cântărețului să se întoarcă la secțiunea A și să improvizeze. Uneori, compozitorul realiza (scria) secțiunea A ornamentată, de exemplu „Rejoice greatly” din Messiah de Händel, dar acest lucru este rar.
Aria da capo a căzut din modă în epoca clasică deoarece accentul s-a mutat de la virtuozitatea interpretului la frumusețea muzicii. Cântăreții urmau să interpreteze ceea ce era scris, ornamentele fiind specificate de compozitor și nu alese de cântăreț.
Exemple:
„Bucurați-vă mult” din Messia de Haendel
„Da tempeste” din Giulio Cesare in Egitto de Haendel
„Lascia ch’io pianga” din Rinaldo de Haendel
„Jauchzet Gott in allen Landen” din cantata de Bach
.