La 29 martie 1847, o călugăriță carmelită din Tours, Franța, pe nume Sora Maria a Sfântului Petru, a primit o misiune de la Hristos: să înfrângă lucrările oamenilor care acționau în Paris la acea vreme, în ceea ce El a numit „Societatea cunoscută sub numele de comuniști”. Armele pe care i le-a dat au fost Patimile și Crucea Sa, precum și rugăciunea de reparație la Sfânta Sa Față. De asemenea, El a cerut în mod special repararea păcatelor împotriva primelor trei porunci.
„Oh, dacă ai cunoaște comploturile lor secrete și diabolice și principiile lor anticreștine”, i-a spus Hristos Mariei într-o presupusă apariție, „Ei așteaptă o zi favorabilă pentru a înflăcăra întreaga țară. Pentru a obține îndurare, cereți, așadar, ca această Operă de Reparație să fie înființată, adresându-vă celui care, prin datoria obligatorie a funcției sale, o poate înființa”. (Marie of St. Peter, The Golden Arrow (Charlotte, NC: TAN Books, 2012), 58, 202-203).
Sora Marie și-a acceptat misiunea, iar devoțiunea a devenit populară și a fost îmbrățișată de doi viitori sfinți: Thérѐse de Lisieux și Papa Ioan Paul al II-lea. Sfânta Thérѐse a trăit o profundă spiritualitate contemplativă a Sfintei Fețe a lui Hristos, iar Papa Ioan Paul al II-lea a scris despre semnificația specială a contemplării Feței lui Hristos pentru a trăi o evlavie cu adevărat euharistică de comuniune cu și pentru ceilalți.
Învățăturile acestor trei maeștri ai vieții interioare – sora Marie, Sfânta Thérѐse și Sf. Ioan Paul al II-lea – ne arată cum putem folosi devoțiunea față de Sfânta Față a lui Hristos pentru a-l iubi și a-l sluji pe Hristos cel suferind din ceilalți, mai ales astăzi, când ne aflăm îndepărtați de cei dragi și vedem violența izbucnind pe străzile noastre.
Sfânta Thérѐse și slujitorul suferind
Cum relata Genevieve Devergnies în Thérèse de Lisieux: Her Life, Times, and Teaching, lui Thérѐse i s-a povestit despre devoțiunea atunci populară față de Sfânta Față a lui Hristos încă de când era un copil foarte mic. Acestea fiind spuse, „Până la venirea mea la Carmel, nu pătrunsesem niciodată adâncimile comorilor ascunse în Sfânta Față”, a scris ea.
Meditația asupra Slujitorului Suferind făcut prezent în Sfânta Față avea să devină piatra de temelie a vieții spirituale a lui Thérѐse. Ea a făcut din cuvintele profetului Isaia „întreaga temelie a devoțiunii mele față de Sfânta Față sau, ca să mă exprim mai bine, temelia întregii mele evlavii” (Genevieve Devergnies, „Suferința și-a deschis larg brațele pentru mine”, în Conrad De Meester, ed., Thérèse de Lisieux: Her Life, Times, and Teaching (Washington, DC: ICS Publications, 1997), 132-134.) – referindu-se la pasajul din Isaia 53: „El nu avea o ținută maiestuoasă care să ne atragă privirea, nici o frumusețe care să ne atragă la El. El era disprețuit și evitat de oameni, un om al suferinței” (v. 2-3).
Devoțiunea lui Thérѐse față de Sfânta Față era atât de mare încât chiar purta cu ea o șuviță din părul surorii Marie ca relicvă și insista ca propriile novice să recite rugăciuni către Sfânta Față, așa cum i-au fost date surorii Marie în presupuse apariții ale lui Hristos (așa cum este descris în cartea „Săgeata de aur”).
Obligația lui Thérѐse față de iubirea milostivă
În timp ce Marie a primit misiunea de a răspândi devoțiunea față de Sfânta Față ca reparație împotriva răspândirii ateismului, Thérѐse a ajuns să cunoască ea însăși întunericul ateismului în timpul ultimei sale boli, oferindu-și suferința pentru necredincioși.
Thérѐse a ajutat Biserica să înțeleagă foarte multe despre unitatea noastră ca trup al lui Hristos. Ea a ajutat la reînnoirea acestei înțelegeri prin rugăciune și prin oferirea încercărilor noastre, a îndoielilor și a nopților întunecate ale credinței, putem face reparații de dragul altor membri ai trupului lui Hristos.
Important este că Thérѐse și-a oferit suferința ca o ofrandă Iubirii Milostive, mai degrabă decât unui Dumnezeu pedepsitor al judecății care ar cere durerea ca jertfă. Aceasta a fost o abatere majoră de la o tulpină negativă de spiritualitate rigoristă populară în timpul ei.
Teologia spirituală a comuniunii a Sfântului Ioan Paul al II-lea
Sfântul Ioan Paul al II-lea a declarat-o pe Sfânta Thérѐse de Lisieux Doctor al Bisericii, o onoare acordată sfinților ale căror învățături sunt considerate importante nu doar pentru cei din epoca lor, ci și pentru binele Bisericii universale din toate timpurile. El a ajuns să dezvolte spiritualitatea ei a Sfintei Fețe într-o teologie spirituală euharistică reînnoită.
John Paul a prezentat ideile sale despre dimensiunea invizibilă a comuniunii și despre cum viața noastră poate deveni „complet euharistică” în scrisoarea sa apostolică din 2001 „Novo Millennio Ineunte”. Publicată la sfârșitul Marelui Jubileu, el a dedicat o secțiune a documentului la ceea ce a numit „spiritualitatea comuniunii”. În ea, el a evidențiat Euharistia ca „sacrament al unității” și ca „izvor al comuniunii”.
John Paul a cerut Bisericii să-și trăiască caracterul euharistic în lume: „Să facem din Biserică casa și școala comuniunii: aceasta este marea provocare cu care ne confruntăm în mileniul care începe acum, dacă dorim să fim fideli planului lui Dumnezeu și să răspundem celor mai profunde dorințe ale lumii”. Cu toate acestea, el a susținut că, înainte de a se putea face planuri pentru a face din această școală o realitate, trebuie mai întâi să fie încurajată această „spiritualitate a comuniunii”. El a scris: „O spiritualitate de comuniune indică mai presus de toate contemplarea de către inimă a misterului Sfintei Treimi care locuiește în noi, și a cărei lumină trebuie să putem, de asemenea, să o vedem strălucind pe chipul fraților și surorilor din jurul nostru.”
El a insistat asupra faptului că trebuie să-i considerăm pe frații și surorile noastre ca membri ai Trupului mistic și deci ca „o parte din mine”. Potrivit lui Ioan Paul al II-lea, această identificare cu ceilalți ne permite să intrăm în viețile lor, să le simțim și să le satisfacem nevoile și să intrăm într-o prietenie adevărată, chemându-ne să „facem loc” celorlalți și să le purtăm poverile.
Important, Ioan Paul al II-lea a avertizat cu tărie: „Să nu ne facem iluzii: dacă nu urmăm această cale spirituală, structurile exterioare de comuniune vor avea un scop foarte mic. Ele vor deveni mecanisme fără suflet, „măști” ale comuniunii, mai degrabă decât mijloace de exprimare și de creștere a acesteia.”
Contemplarea Chipului lui Hristos
La baza teologiei spirituale a comuniunii lui Ioan Paul al II-lea a fost contemplarea Chipului lui Hristos și necesitatea de a trăi în lumina lui Hristos – pentru ceilalți. Ioan Paul a scris că moștenirea Anului Jubiliar a fost ” … contemplarea Chipului lui Cristos: Cristos considerat în trăsăturile sale istorice și în misterul său, Cristos cunoscut prin prezența sa multiplă în Biserică și în lume, și mărturisit ca sens al istoriei și lumină a drumului vieții” („Novo Millennio Ineunte”, nr. 15). Cunoscându-l pe Cristos, deopotrivă Dumnezeu și om, cunoaștem și „adevăratul chip al omului, ‘dezvăluindu-l pe deplin pe om omului însuși'” (nr. 23).
Într-o secțiune a documentului care începe cu întrebarea despre ceea ce trebuie să facem pentru a trăi o viață creștină, Ioan Paul a sugerat că nu avem nevoie de un nou program, deoarece există deja unul: „În cele din urmă, el (programul) își are centrul în Cristos însuși, care trebuie cunoscut, iubit și imitat, pentru ca în El să putem trăi viața Trinității și, împreună cu El, să transformăm istoria până la împlinirea ei în Ierusalimul ceresc” (nr. 29).
Papa a reflectat asupra mărturiei pe care o produce o viață de contemplație: o sfințenie care este „mesajul care convinge fără să fie nevoie de cuvinte… reflectarea vie a chipului lui Cristos” (nr. 7). El a îndemnat că este „sarcina Bisericii de a reflecta lumina lui Cristos în fiecare perioadă istorică, pentru a face să strălucească fața sa și în fața generațiilor noului mileniu” (nr. 16).
Concluzie
În cele mai întunecate momente ale istoriei, Dumnezeu îi trimite pe sfinți să învețe și să consoleze. Mărturia profetică și învățăturile Mariei, o fiică ascunsă a Carmelului, ale surorii sale în spirit Thérѐse, doctor al Bisericii universale, și ale lui Ioan Paul, cel mai recent sfânt papă al nostru, ne pot întări hotărârea noastră de astăzi de a trăi vieți cu adevărat euharistice în lumina Sfintei Treimi și a Sfintei Fețe a lui Hristos – cu și pentru alții.
Clare McGrath-Merkle, OCDS, DPhil scrie din Maryland.