„Așadar, acum nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Hristos Isus”
Când am fost mântuit pentru prima dată, nu mi-a luat mult timp să-mi fac o idee despre ce a vrut să spună Pavel când a spus: „Așadar, acum nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Hristos Isus” (Romani 8:1 NASB). Credeam că Pavel a vrut să spună ceva de genul: „Creștinii nu se simt niciodată vinovați atunci când păcătuiesc”. „Știam” că asta înseamnă pentru că așa îi auzisem pe alții folosind versetul.
„Așadar, acum nu mai este nici o condamnare pentru cei care sunt în Hristos Isus” (Romani 8:1 NASB)
În timp, însă, am ajuns să înțeleg versetul altfel. Interpretarea „fără sentimente de vinovăție” nu trece trei teste importante: sensul cuvântului grecesc, contextul imediat și contextul mai larg al întregii Scripturi. Cuvântul tradus în engleză ca „condamnare” este cuvântul grecesc katakrima. Urmând lexiconul autorizat Bauer, Arndt și Gingrich, F. F. Bruce (el însuși o autoritate în limba greacă) spune că katakrima înseamnă, în acest context, „pedeapsa care urmează sentinței… servitutea penală.”
Semnificația cuvântului „condamnare” confirmată de contextul imediat
Nu vorbește, deci, despre declararea vinovăției noastre, ci despre robia față de păcat care urmează vinovăției. Acest sens este confirmat de contextul imediat care se găsește în versetul următor, când Pavel spune: „Căci legea Duhului de viață în Hristos Isus v-a eliberat de legea păcatului și a morții”. Nu mai avem katakrima (sau robia față de păcat) pentru că (sau, așa cum spune Pavel, pentru că) Hristos ne-a eliberat de aceasta prin Duhul Sfânt. Nu mai suntem condamnați la o viață de robie față de păcat. Dacă acest verset ar fi însemnat, de fapt, că creștinii sunt străini de orice sentiment de vinovăție, ar fi contrazis multe pasaje clare din Scriptură, inclusiv cele două de mai jos:
Pentru că, deși v-am pricinuit întristare prin scrisoarea mea, nu o regret; deși am regretat-o – căci văd că acea scrisoare v-a pricinuit întristare, deși numai pentru o vreme – acum mă bucur, nu că v-ați întristat, ci că v-ați întristat până la pocăință; căci v-ați întristat după voia lui Dumnezeu, ca să nu suferiți pierdere în nimic prin noi. (2 Corinteni 7:8-9 NASB)
– Articolul continuă după acest anunț –Să vă întristați, să vă jeliți și să plângeți; râsul vostru să se transforme în jale și bucuria voastră în tristețe. Umiliți-vă în fața Domnului, și El vă va înălța. (Iacov 4:9-10 NASB)
Un spirit sănătos este sensibil la păcat
Un spirit sănătos este sensibil la păcat. Numai o conștiință pârjolită nu se simte rău atunci când cineva face lucruri rele. O conștiință sensibilă funcționează cam la fel cum funcționează sistemul nostru nervos pentru corpul nostru. Durerea ne spune când facem ceva (cum ar fi băgatul mâinii în foc) care va deteriora țesuturile. Învățăm să nu repetăm comportamentul care ne face să suferim. Am cunoscut odată un tânăr care își pierduse sensibilitatea la unul dintre picioare din cauza unui accident auto. Cu o ocazie, și-a sprijinit piciorul pe un calorifer în timp ce ațipea la culcare. S-a trezit cu mirosul de carne arsă. Dacă ar fi fost capabil să simtă, și-ar fi mutat piciorul înainte de a i se provoca astfel de daune.
Simțirea de rău atunci când am făcut lucruri rele este bună pentru noi. Nu rezultă că ar trebui să ne afundăm într-o depresie necruțătoare sau că ar trebui să renunțăm vreodată. Și nici nu este corect să încărcăm noțiunea de conștiință sănătoasă cu aceste două aspecte, separate. Respingând aceste două acte distructive, nu ar trebui să respingem ideea unei conștiințe evlavioase.
Cheia pentru a înțelege Romani 8:1 este să înțelegem ce a vrut să spună Pavel, nu ce vor să spună prietenii noștri. Pavel nu a vrut să spună că creștinii nu se simt niciodată rău pentru că au păcătuit, el a vrut să spună că creștinii sunt eliberați și nu trebuie să păcătuiască.
.