O atitudine favorabilă față de o altă persoană sau o simpatie pentru aceasta.
Atât caracteristicile personale, cât și mediul joacă un rol în atracția interpersonală. Un determinant major al atracției este propietatea, sau proximitatea fizică. Oamenii care intră în contact în mod regulat și care nu au sentimente negative prealabile unul față de celălalt devin, în general, atrași unul de celălalt pe măsură ce crește gradul lor de familiaritate reciprocă și nivelul de confort. Situația în care oamenii se întâlnesc pentru prima dată determină, de asemenea, ceea ce vor simți unul față de celălalt. Este mai probabil ca cineva să se simtă prietenos față de o persoană întâlnită pentru prima dată în circumstanțe plăcute și confortabile.
În general, oamenii sunt atrași unii de alții atunci când percep asemănări unii cu alții. Cu cât sunt mai multe atitudini și opinii pe care doi oameni le împărtășesc, cu atât mai mare este probabilitatea ca ei să se placă reciproc. S-a demonstrat, de asemenea, că dezacordul în probleme importante scade atracția. Una dintre cele mai importante atitudini împărtășite este aceea că a plăcea și a nu plăcea aceleași persoane creează o legătură deosebit de puternică între doi indivizi. Legătura dintre atracția interpersonală și atitudinile similare este complexă, deoarece odată ce două persoane devin prietene, ele încep să își influențeze reciproc atitudinile.
Tipul de personalitate este un alt factor determinant al atracției interpersonale. În domeniile care implică controlul, cum ar fi dominanța, competiția și încrederea în sine, oamenii tind să se împerecheze cu opușii lor. Astfel, de exemplu, împerecherea complementară a unei persoane dominante cu una supusă. Oamenii gravitează în jurul celor care se aseamănă cu ei în ceea ce privește caracteristicile legate de afiliere, inclusiv sociabilitatea, prietenia și căldura. Un alt factor important în atracția interpersonală, în special în timpul întâlnirii inițiale, este cel al aspectului fizic, chiar și între membrii de același sex. Fiecare cultură are idei destul de standardizate despre aspectul fizic, care servesc drept determinanți puternici în modul în care percepem caracterul. Bunătatea, sensibilitatea, inteligența, modestia și sociabilitatea se numără printre acele caracteristici care sunt adesea atribuite persoanelor atractive din punct de vedere fizic în studiile de cercetare. Într-un studiu, candidații atractivi la un loc de muncă (atât bărbați, cât și femei) au beneficiat de un tratament net preferențial din partea potențialilor angajatori în comparație cu candidații la fel de calificați care erau mai puțin atractivi. Există, de asemenea, dovezi că aspectul fizic are un rol mai important în atracția bărbaților față de femei decât viceversa. Comportamentul, precum și aspectul fizic, influențează atracția interpersonală. Indiferent de circumstanțe, comportamentul este adesea văzut ca reflectând trăsăturile generale ale unei persoane (cum ar fi bunătatea sau agresivitatea), mai degrabă decât ca un răspuns la o situație specifică.
Tipul de atracție interpersonală care prezintă un interes deosebit pentru majoritatea oamenilor este atracția față de sexul opus. Într-o anumită măsură, atracția romantică este influențată de considerente evolutive: supraviețuirea speciei. Unii experți susțin că atunci când oamenii selectează potențiali parteneri, ei caută pe cineva al cărui statut, atractivitate fizică și calități personale sunt aproximativ echivalente cu ale lor. Potrivit unei alte teorii, o persoană va alege un partener care îi va spori propria imagine de sine sau personalitate. Cercetătorii recunosc, în general, un set specific de comportamente de curtare sau de flirt, folosite de ambele sexe pentru a se atrage reciproc. Inițial, atât bărbații, cât și femeile folosesc repertorii variate de limbaj corporal pentru a semnala interesul și/sau disponibilitatea. Bărbații se pot întinde, pot exagera mișcările obișnuite (cum ar fi amestecarea unei băuturi) sau se pot angaja în mișcări de preamărire, cum ar fi netezirea părului sau ajustarea cravatelor, iar bărbații mai tineri afișează adesea o fanfaronadă. Femeile atrag atenția asupra lor prin aruncarea sau jocul cu părul, înclinarea capului, ridicarea sprâncenelor, chicotelile sau roșeața. Prima conexiune se face, în general, prin contactul vizual, adesea o privire intenționată care este apoi coborâtă sau evitată. Dacă contactul vizual este primit pozitiv, urmează adesea un zâmbet și se inițiază o conversație.
Conversațiile inițiate de atracția romantică sunt în general ușoare și includ adesea râsete. Dacă atracția progresează, următorul pas este atingerea ocazională în zone inofensive, cum ar fi umărul, încheietura mâinii sau antebrațul. Pasul final al atracției romantice inițiale este cunoscut sub numele de oglindire sau sincronizare corporală, care este o potrivire a limbajului corporal nonverbal. Cu corpurile aliniate și orientate unul spre celălalt, cuplul începe să se miște în tandem, aplecându-se unul spre celălalt, încrucișându-și picioarele sau înclinând capul. Prin aceste acțiuni, cuplul își transmite reciproc mesajele că se plac și se aseamănă unul cu celălalt. Această activitate de oglindire nu se limitează la relațiile romantice. Sugarii încep să oglindească comportamentul adulților la scurt timp după naștere, iar tehnica este practicată în mod conștient de către terapeuți, vânzători și alte persoane a căror activitate depinde de stabilirea unui sentiment de apropiere față de ceilalți. În general, adoptarea posturilor celuilalt poate fi observată în aproape orice grupare de indivizi care se simt bine și sunt apropiați unul de celălalt.