Antropologul biolog Helen Fisher are o descriere destul de perfectă a ceea ce înseamnă să fii îndrăgostit de cineva:
Simplu spus, spune ea, acea persoană devine centrul lumii. Ai o dorință intensă de a fi cu acea persoană, nu doar din punct de vedere sexual, ci și emoțional. Puteți enumera lucrurile care nu vă plac la ei, dar toate acestea sunt date la o parte și vă concentrați doar pe ceea ce vă place la ei.
„Este o obsesie”, a spus Fisher în TED Talk intitulat „De ce iubim, de ce înșelăm.”
Ce se întâmplă însă din punct de vedere biologic este mult mai puțin romantic și explică de ce uneori îi înșelăm pe cei pe care îi iubim.
Iubirea romantică este, în esență, doar o activitate crescută a hormonului de recompensă, dopamina, în creier.
În discuția TED, Fisher explică un experiment în care ea și o echipă de oameni de știință au scanat creierele oamenilor care erau îndrăgostiți. Echipa a arătat persoanei îndrăgostite o fotografie neutră și apoi o fotografie cu persoana iubită. Ei au înregistrat ce regiuni ale creierului erau active în timp ce persoana privea fotografia partenerului lor.
Cercetătorii au descoperit că una dintre cele mai importante regiuni ale creierului care devenea activă atunci când fiecare persoană se uita la fotografia partenerului lor este sistemul de recompensă – aceeași zonă a creierului care se aprinde atunci când o persoană ia cocaină sau are un orgasm.
Aceasta înseamnă că „dragostea romantică nu este o emoție, ci un impuls”, a spus Fisher. „Și, de fapt, cred că este mai puternică decât impulsul sexual.”
Multe alte studii au descoperit același lucru: dragostea funcționează ca un sistem de motivație și recompensă în creier. Deci, dacă dragostea este recompensatoare, ce ne determină să înșelăm persoanele de care ne îndrăgostim?
Problema este că dragostea romantică nu este singurul sistem cerebral care este activat atunci când ne îndrăgostim de cineva. Există, de fapt, trei sisteme cerebrale legate de dragoste, a explicat Fisher.
Există impulsul sexual, care este ca o „mâncărime neuronală intolerabilă”, pentru a ne face să ieșim în căutarea unei game de parteneri care să ne ajute să ne transmitem genele. Există dragostea romantică, care ne ajută să ne concentrăm energia de împerechere asupra unei singure persoane. Și apoi există atașamentul, calmul și siguranța pe care le simțim cu un partener pe termen lung, astfel încât să putem crește copii cu el ca o echipă.
Cu toate acestea, aceste trei sisteme cerebrale, impulsul sexual, dragostea romantică și atașamentul, nu sunt întotdeauna conectate între ele.
Așa că este posibil să simțiți un atașament profund față de un partener pe termen lung în același timp în care simțiți dragoste romantică intensă față de altcineva și chiar să simțiți și atracție sexuală față de o altă persoană, a spus Fisher.
„Pe scurt, suntem capabili să iubim mai mult de o persoană în același timp”, a spus Fisher.
Și acesta este motivul pentru care, spune Fisher, unii oameni își pot înșela partenerul.
Este motivul pentru care cineva poate sta în pat noaptea gândindu-se la sentimente profunde de atașament față de o persoană și să treacă la gânduri de iubire romantică pentru o altă persoană.
„Este ca și cum ar avea loc o ședință de comitet în interiorul capului tău în timp ce încerci să decizi ce să faci”, a spus Fisher. „Nu cred sincer că suntem un animal care a fost construit pentru a fi fericit – suntem un animal care a fost construit pentru a se reproduce. Cred că fericirea pe care o găsim, noi o facem.”
Toate acestea sună ca o viziune cinică asupra iubirii, dar Fisher spune că, în ciuda tuturor acestor procese biologice directe și inevitabile, există încă mister și „magie în ea.”
Vezi discuția TED aici: