DevelopmentEdit
În ceea ce privește biografia lui Ibn Ishaq despre Mahomed, Sirat Asul Allah, savantul islamic Alfred Guillaume a scris:
„Revenind la termenul „Ahmad”, musulmanii au sugerat că Ahmad este traducerea lui periklutos, celebru sau Cel lăudat, care este o corupere a lui parakletos, Paraclete din Ioan XIV, XV și XVI.”
Pasajul AhmadEdit
Iată trei traduceri ale pasajului în cauză din Surat 61 versetul 6:
„Și când Iisus, fiul Mariei, a spus: „O, copii ai lui Israel, într-adevăr, eu sunt mesagerul lui Allah pentru voi, confirmând ceea ce a fost înainte de mine din Tora și aducând vestea cea bună a unui mesager care va veni după mine, al cărui nume este Ahmad”. Dar când el a venit la ei cu dovezi clare, ei au spus: „Aceasta este magie evidentă.” – Sahih International
„Și când Iisus, fiul lui Maria, a spus: „Nu este magie: O, copii ai lui Israel! Iată! Eu sunt mesagerul lui Allah pentru voi, confirmând ceea ce a fost (revelat) înaintea mea în Tora și aducând vestea cea bună a unui mesager care vine după mine, al cărui nume este Cel lăudat. Cu toate acestea, când a venit la ei cu dovezi clare, ei spun: Aceasta este o simplă magie.” – Pickthall
„Și când Iisus, fiul Mariei, a spus: „Și când Iisus, fiul Mariei, a spus: „Nu este decât magie: „O, copii ai lui Israel, eu sunt mesagerul lui Dumnezeu către voi, autentificând ceea ce este prezent la mine din Tora și aducând vestea bună a unui mesager care va veni după mine și al cărui nume va fi aclamat.” Dar când le-a arătat dovezile clare, ei au spus: „Aceasta este în mod clar magie.” – Traducerea literală modernă
Versetul din Coran atribuie un nume sau o denumire, descriind sau identificând pe cei care îl vor urma pe Isus. În discursul de adio adresat ucenicilor Săi, Isus a promis că le va „trimite Duhul Sfânt” după plecarea Sa, în Ioan 15:26, afirmând: „În Ioan 15:26, Isus a promis că le va trimite Duhul Sfânt: „pe care vi-L voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului… va da mărturie despre Mine”. Ioan 14:17 afirmă: ” Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște; voi Îl cunoașteți, pentru că rămâne cu voi și va fi în voi.”
În legătură cu versetul 61: 6 din Coran:
„Nu este clar la cine se referă pronumele „el” în propoziția de încheiere. Bell spune că ‘probabil Iisus’, dar ‘uneori este considerat a se referi la mesagerul promis care este identificat cu Mohamed’. În al doilea rând, și în consecință, cuvintele care intervin, ‘purtând numele Ahmad’, sunt de prisos din punct de vedere gramatical. Ele nu ajută la clarificarea referinței pronominale cu privire la cine era cel ale cărui Evidențe au fost salutate ca fiind magice. Fără clauza referitoare la Ahmad, contextul ar părea să ceară să se înțeleagă că era vorba mai degrabă de Iisus decât de următorul „mesager”. Fie că menținem citirea obișnuită, fie că o adoptăm pe cea de „magician” (așa cum o citesc Ibn Masud și alții), acuzația de vrăjitorie în general ar părea la fel de adevărată pentru calomniile evreiești din cea de-a patra Evanghelie ca și pentru acuzațiile oarecum similare aduse lui Mahomed. În orice caz, Banu Isra’il a fost cel la care au venit atât Isus, cât și ‘mesagerul’, și care a considerat misiunea drept ‘vrăjitorie’. Încă o dată, dacă omitem sintagma „purtând numele Ahmad” și dacă îl considerăm pe Mahomed ca trăgând încă învățăminte din istoria anterioară, pasajul dubios s-ar putea referi la ceea ce s-a întâmplat la Cincizecime și la alte incidente consemnate în primele capitole din Faptele Apostolilor. În absența oricărei revendicări asupra acestui pasaj, fie de către Ibn Ishaq, fie de către Ibn Hisham, putem merge mai departe și să sugerăm că cele două cuvinte arabe redate de Dr. Bell, ‘purtând numele Ahmad’, sunt o interpolare care trebuie datată după moartea lui Mahomed.” (sublinierea în original)
Contrazicând afirmația de mai sus că Ibn Ishaq și Ibn Hisham nu l-au menționat pe Ahmad și pasajul respectiv, există lucrarea lui Ibn Ishaq cu titlul Kitab al-Maghazi și Ibn Hisham care menționează și leagă cuvintele Mohammad & Ahmad de Paraclete. În plus, a fost documentat faptul că a existat o încercare de a conecta versetul quranic respectiv cu Paraclete chiar mai devreme decât Ibn Ishaq. Mai mult, o interpolare ulterioară a acestui pasaj în Coran, doar pentru a servi ca o dovadă ex eventu pentru primii învățați musulmani, a fost, de asemenea, respinsă în studiile islamice moderne. Acest lucru a fost susținut de faptul că atât cele mai vechi manuscrise ale Coranului, cât și cele mai târzii, conțin exact pasajul și formularea din sura 61.
Erudiția privind traducerea greacăEdit
„Primii traducători nu știau nimic despre lectura presupusă a lui periklutos pentru parakletos, și despre posibila sa redare ca Ahmad …. Periklutos nu intră în discuție în ceea ce îi privește pe Ibn Ishaq și Ibn Hisham. Înșelăciunea nu este a lor. Oportunitatea de a-l introduce pe Ahmad nu a fost acceptată – deși este foarte improbabil ca ei să fi fost conștienți de faptul că este o posibilă redare a lui Periklutos. Ar fi fost un argument decisiv dacă ar fi urmat referințele ioanine cu un citat coranic.”
„Mai mult, versiunile Peshitta, Siriaca Veche și Filoxeniană scriu toate numele lui Ioan sub forma Yuhanan, nu sub forma grecească Yuhannis. În consecință, pentru a găsi un text al Evangheliilor din care Ibn Ishaq și-ar fi putut extrage citatul, trebuie să căutăm o versiune care să se deosebească de toate celelalte prin faptul că prezintă aceste caracteristici. Un astfel de text este Lecționarul siriac palestinian al Evangheliilor, care va dovedi în mod concludent că scriitorul arab a avut în fața sa un text siriac pe care el, sau informatorul său, l-a manipulat cu pricepere pentru a oferi lectura pe care o avem în Sira.”.
„Copiii musulmani nu sunt niciodată numiți Ahmad înainte de anul 123AH. Dar există multe cazuri, înainte de această dată, de băieți numiți „Muhammad”. Foarte rar este întâlnit numele ‘Ahmad’ în perioada preislamică a ignoranței (Jahiliya), deși numele Muhammad era de uz comun. Tradițiile ulterioare conform cărora numele profetului era Ahmad arată că acest lucru nu a fost întotdeauna evident, deși comentatorii îl presupun după anul 22 (AH).”
„S-a ajuns la concluzia că cuvântul Ahmad din Coranul as-Saff 61:6 trebuie luat nu ca nume propriu, ci ca adjectiv… și că a fost înțeles ca nume propriu numai după ce Muhammad a fost identificat cu Paracliserul.”
„Rețineți că la mijlocul secolului al II-lea d.Hr. musulmanii îl identificau deja pe Mahomed cu cuvântul grecesc „Paracletos” (Consilier / Avocat) sau cu traducerea aramaică „Menahhemana”.”
Document istoric referitor la subiectEdit
Textul corespondenței dintre `Umar al II-lea și Leon al III-lea:
„Noi îi recunoaștem pe Matei, Marcu, Luca și Ioan ca fiind autorii Evangheliei, și totuși știu că acest adevăr, recunoscut de noi, creștinii, te rănește, astfel că tu cauți să găsești complici pentru minciuna ta. Pe scurt, recunoașteți că noi spunem că a fost scrisă de Dumnezeu și coborâtă din ceruri, așa cum pretindeți voi pentru Furqan-ul vostru, deși noi știm că `Umar, Abu Turab și Salman Persanul au fost cei care au compus-o, chiar dacă printre voi a circulat zvonul că Dumnezeu a trimis-o din ceruri…. a ales calea trimiterii profeților și tocmai din acest motiv, Domnul, după ce a terminat toate lucrurile pe care le hotărâse dinainte și după ce a anunțat mai dinainte întruparea Sa prin intermediul profeților Săi, știind totuși că oamenii aveau încă nevoie de asistență din partea lui Dumnezeu, a promis să trimită Duhul Sfânt, sub numele de Paraclet, (Consolator), pentru a-i consola în necazul și durerea pe care le simțeau la plecarea Domnului și Stăpânului lor. Reiterez că numai din această cauză Isus l-a numit pe Duhul Sfânt Paraclet, întrucât El a căutat să-i consoleze pe ucenicii Săi pentru plecarea Sa și să le reamintească tot ceea ce spusese, tot ceea ce făcuse sub ochii lor, tot ceea ce ei erau chemați să propage în întreaga lume prin mărturia lor. Astfel, Paraclete înseamnă „consolator”, în timp ce Muhammad înseamnă „a mulțumi”, sau „a da har”, sens care nu are nici o legătură cu cuvântul Paraclete.”
.