Leonardo da Vinci a petrecut aproape 16 ani pictând-o pe Mona Lisa – și nu a terminat-o niciodată. Autorul Ghidului autostopistului galactic, Douglas Adams, a scris celebru: „Iubesc termenele limită. Îmi place zgomotul pe care îl fac când trec.” Iar Frank Lloyd Wright a petrecut doar două ore pentru a proiecta Fallingwater – după ce a amânat timp de nouă luni.
„Procrastinarea este extrem de răspândită”, a remarcat Piers Steel, profesor de afaceri la Universitatea din Calgary, într-un studiu din 2007. „Estimările indică faptul că 80 până la 95 la sută dintre studenții de la facultate se angajează în procrastinare, aproximativ 75 la sută se consideră procrastinatori și aproape 50 la sută procrastinează în mod constant și problematic.”
Dacă sunteți profesor de gimnaziu sau de liceu, este probabil că aveți procrastinatori în clasa dumneavoastră – elevi care așteaptă în mod constant până în ultimul minut pentru a-și preda temele sau amână studiul până în seara dinaintea unui test. Această amânare are un cost: Un studiu din 2015 a constatat că, cu cât studenții de la școlile de afaceri așteptau mai mult timp pentru a preda o temă, cu atât notele lor erau mai proaste, iar predarea în ultimul minut îi costa în medie cinci puncte procentuale sau jumătate de notă. Iar o meta-analiză din 2015 a confirmat acest rezultat, constatând că amânarea a fost asociată cu note mai mici în 33 de studii care au inclus peste 38.000 de studenți (dintre care majoritatea erau la facultate). Chiar mai rău, cercetările medicale au legat procrastinarea de niveluri mai ridicate de stres, depresie, anxietate și oboseală.
Este o percepție comună că studenții care procrastinează o fac pentru că nu le pasă de temă – și de obicei acest lucru este greșit, a susținut Devon Price, profesor de psihologie socială la Universitatea Loyola, în 2018. De cele mai multe ori, motivele care stau la baza procrastinării se încadrează în două categorii: teama de eșec sau confuzia cu privire la primii pași ai unei teme.
„Procrastinarea este mai probabilă atunci când sarcina este semnificativă și individului îi pasă să o facă bine”, a explicat Price. Procrastinatorii se pot holba la un ecran sau la o carte ore întregi, paralizați de frică. În acel moment, cea mai bună soluție este să ia o scurtă pauză și să se angajeze într-o activitate relaxantă.
Joseph Ferrari, profesor de psihologie la Universitatea DePaul și expert principal în materie de procrastinare, a realizat mai multe studii despre motivele pentru care studenții amână munca importantă. Într-un studiu revoluționar din 1989, Ferrari a descoperit că studenții de la facultate amânau adesea din cauza indeciziei: Petreceau prea mult timp gândindu-se dacă fac corect o temă, prelungind astfel timpul pe care îl petreceau chiar și pentru sarcini simple. Pentru acești studenți, amânarea era un mecanism de adaptare pentru a evita experiențele stresante.
„Este foarte util și util să aduni informații pentru a lua o decizie în cunoștință de cauză, dar când cineva pur și simplu continuă să adune dincolo de punctul în care dispune de resurse adecvate, atunci este indecis, iar așteptarea este contraproductivă”, a declarat Ferrari unui intervievator în 2010.
Într-un studiu de monitorizare, Ferrari a descoperit un alt motiv pentru care unii studenți amână: teama de critică. El a descoperit că mulți studenți de la facultate se angajau în autosabotaj pentru că astfel puteau da vina pentru notele mici pe termenele limită și nu pe propriile abilități. Acești studenți preferau să „aleagă situații în care imaginea lor publică nu va fi afectată de performanțe slabe”. Încă o dată, procrastinarea era un mecanism de adaptare – în acest caz, pentru a proteja stima de sine a studenților și percepția identității lor.
Ferrari a descoperit încă un motiv, foarte diferit, pentru procrastinare într-un studiu din 1992. Unii studenți de colegiu au amânat începerea unei teme pentru că se bucurau de emoția percepută de a lucra împotriva unui termen limită. Amânarea temelor până în ultima clipă era un mod de a „adăuga dramatism vieții”, oferindu-le acestor studenți o descărcare de adrenalină.
Indecisivitatea, evitarea și căutarea senzațiilor tari sunt astfel explicații mai probabile pentru amânare decât lenea sau lipsa de motivație. Așadar, ce pot face profesorii? Iată câteva sugestii.