Pe străzile fierbinți și umede din New Orleans, Louisiana, este ușor să recunoști localnicii cu un singur cuvânt: „‘Nawlins”. Acesta este numele frumosului lor oraș, pronunțat în limbajul propriu Bayou. Mult mai la nord, dar la fel de frapant pentru urechea unui vizitator, nativii din Boston pot fi auziți comandând „clam chowdah” sau indicând cuiva drumul spre „Hahvad Yahd.”
De ce se datorează aceste dialecte distinct diferite?
„Există o serie de motive pentru care dialectul se schimbă în întreaga Americă”, spune James Lantolf, profesor de spaniolă și lingvistică la Penn State și director al Centrului pentru Achiziționarea Limbajului. „În primul rând, modelele de colonizare atunci când zona a fost descoperită și dezvoltată pentru prima dată au un impact uriaș.”
De exemplu, subliniază Lantolf, dialectul regional din New Orleans este în mare parte atribuit numeroaselor naționalități diferite care au dezvoltat zona. Influențe franceze, irlandeze, afro-americane, creole, spaniole și alte influențe europene pot fi auzite în versiunea Crescent City a limbii engleze americane.
„Locația geografică a unei regiuni are, de asemenea, o influență directă asupra dezvoltării unei limbi locale”, spune Lantolf. „Zonele izolate, cum ar fi New Orleans, dezvoltă dialecte diferite”, explică el. „Acolo unde nu există contact între regiuni, cuvinte întregi, limbi și vernaculare pot crește și evolua independent.
„Poziția socială și educația influențează, de asemenea, vernacularitatea unei persoane individuale – și acest lucru se extinde și la o anumită zonă”, notează Lantolf. „Există cu siguranță o diferență în vorbirea claselor de jos, de mijloc și de sus.”
Lantolf subliniază că o mare parte din dialectul Pennsylvaniei „este o reflectare a influenței coloniștilor englezi și irlandezi. Scranton are o influență irlandeză deosebit de puternică.
Pionierii coloniști din regiunea antracitului din Pennsylvania (care cuprinde Scranton, Wilkes-Barre, Hazleton și orașele din jur) au fost în mare parte irlandezi și germani catolici care au lucrat în minele de cărbune din zonă. Mulți europeni – în special imigranți slavi și italieni – au urmat și au contribuit la cultura și dialectul distinctiv al regiunii carbonifere.
Angleza vorbită de urmașii lor este colorată de limbile lor materne: Însuși cuvântul brogue (pentru a descrie un accent irlandez) însemna inițial un „pantof grosolan și robust purtat odinioară în Irlanda și în Highlands-ul scoțian” și implica în mod jignitor faptul că irlandezii vorbeau engleza atât de prost, încât părea că au o cizmă în gură.
Impactul italianului se aude în tendința regională de a alungi cuvintele – transformând supermarketul Acme în „Ack-a-me”. Iar atunci când localnicii înlocuiesc sunetul „th” din cuvinte cu sunetul „t” – „trei” devenind „copac” sau „catedrală” devenind „cateedral” – se aude influența polonezei și a altor limbi slave.
Centrele urbane din Pennsylvania, cum ar fi Pittsburgh și Philadelphia, au propriul lor vernacular. Cuvântul „yunz” – un fel de „y’all” nordic – este chintesența piteștenilor, în timp ce filadelfienii favorizează „yiz” pentru a însemna același lucru, un plural al lui „you” care nu există în engleza standard. „Acestea pot părea lapsusuri locale, dar în realitate sunt aspecte ale limbii care fac ca dialectele să fie unice la nivel regional.” spune Lantolf.
„Este interesant”, meditează el. „Noi numim America „melting pot” pentru că elimină diferențele dintre indivizi. Dar limba – și dezvoltarea ei – se răzvrătește împotriva acestui concept. Dialectul regional separă oamenii, într-o oarecare măsură. O regiune vorbește în acest fel, o altă regiune vorbește în alt fel; iar diferențele dintre culturile care au influențat aceste regiuni devin evidente doar în limbă.”
James Lantolf, Ph.D., este profesor de spaniolă și lingvistică și director al Center for Language Acquisition. El poate fi contactat la [email protected].
.